Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou mineral în Rusia

Cercetătorii de la Universitatea din Sankt Petersburg, alături de membri ai altor instituţii de cercetare din Rusia, au descoperit un nou mineral, numit petrovit.
Descoperirea vine în urma unor cercetări efectuate în zona vulcanilor din peninsula Kamceatka, considerată ca fiind un areal unic pentru diversitatea mineralelor care se găsesc aici.
Petrovitul s-a format ca urmare a unor erupţii majore ale vulcanului Tolbachik, în 1975 şi 1976, respectiv 2012 şi 2013.
În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au descoperit mai multe minerale noi în această zonă, multe dintre ele fiind exclusive peninsulei Kamceatka.
Petrovitul, care are formula chimică Na10CaCu2(SO4)8, este unul dintre mineralele proaspăt descoperite, formându-se ca globuri albăstrui de cristale, cu incluziuni gazoase.
Citeste mai mult: Adevărul
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu