O sferă subacvatică misterioasă, descoperită întâmplător de scafandri (foto+video)

O sferă translucidă, gelatinosă și cu un diametru de 4 metri a fost decoperită întâmplător de scafandri, în largul costelor Turciei. Sfera se pare că plutea în derivă la peste 20 de metri sub nivelul mării și avea în interior mici puncte albe.
Unul dintre scafandrii a declarat pentru presa turcă că în timp ce se apropia de sferă a simțit un fior atât de „emoție cât și de teamă”.
Acum un expert susține că are răspunsul cu privere la ce ar putea fi sfera. Dr. Michael Vecchione, om de ştiinţă la Muzeul de Istorie Naturală din Statele Unite, crede că aceasta este o masă uriaşă de ouă de calmar, însă teoria lui pare a fi contrazisă de alți biologi, care susțin că ouăle de calmar sunt foarte rare în apele de mică adâncime, calmarii depunând de obicei ouă în adâncurile oceanului. Mai mult, eclozarea lor durează doar două-trei zile, ceea ce îi face pe sceptici să contrazică teoria – oricât de puternici ar fi fost curenții nu ar fi putut aduce sfera de la o adâncime foarte mare doar în câteva zile.
Până oamenii de știință vor putea da un răspuns clar cu privire la originea sferei, scafandrii au postat și un filmuleț cu aceasta, în speranța că cineva va elucida misterul, aducând dovezi imbatabile.
the thing from Lutfu Tanrıover on Vimeo.
sursa:http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-3177862/Mystery-BLOB-solved-Massive-underwater-cloud-Turkish-coast-mass-millions-squid-eggs-says-expert.html
sursa: http://www.unexplained-mysteries.com/news/284047/huge-translucent-sphere-found-under-the-sea
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Cred ca Romania a incercat sa intre in cartea recordurilor cu o piftie uriasa
Stim mai multe despre satelitul natural Luna,decat despre lumea subacvatica. Dupa aptroape 50 de ani,timp in care amefectuat peste 5000 de ore descufundari,consider ca intrdevar imaginile sunt fantastice. Cred ca este vorba de o colonie de larve de Hidrozoare (meduze) de dimensiuni atipice. Informatia este totusi incompleta. Sa incercat ,,o biopsie” a tessutului gelatinos? Acele puncte albe au fost cercetate macacar la un microscop simplu?. Poate este un organism inzestrat cu…….inteligenta.Ne trezim inglobati in asfel de organisme. Viitorul ne va aduce dezlegarea misterului.,,Tata timpul” este permanent la datorie. Batranul si Marea.
fish eggs
buna ,
de ce nu se intensifica cercetarile din m-tii buzauluiar fi intersant.dar maiales de ce nu se conserva totul?