Cunoaste lumea

Noutăți

O mumie veche de peste 4000 de ani a fost descoperită lângă ruinele lengendarului oraș precolumbian Caral

  •  
  •  
  •  

Arheologii peruani au făcut o descoperire extrem de interesantă lângă ruinele orașului Caral, locul celor mai vechi piramide de pe continentul american. Aceștia au dat din întâmplare peste o mumie a cărei vechime este estimată la 4.500 de ani. Aceasta a murit la vârsta de 40-50 de ani și a făcut mai mult ca sigur parte din civilizația precolumbiană Caral. Dr. Ruth Shady Solís a declarat că mumia a fost, probabil, o femeie care a făcut parte din înalta societate a acestei culturi. Mumia a fost îngropată cu mai multe obiecte sculptate ce reprezentă maimuțe și păsări, viețuitoare venerate de populația sa, precum și cu un frumos colier de scoici la gât, lucru ce arată nu doar că făcea parte dintr-o clasă socială superioară, ci era și foarte iubită de oameni.

hu

Orașul Caral, lângă care a fost descoperită mumia, este considerat a avea o vechime 4.600 ani, unii arheologi consideră că ar fi cel mai vechi oraş de pe continentul american, contemporan cu perioada în care egiptenii construiau piramide. S-au descoperit urme ale zonelor destinate reuniunilor publice şi urme ale unui sistem de irigare. Situl arheologic Caral are o suprafaţă de peste 60 ha.

O descoperire la fel de recentă, tot a Dr. Ruth, arată faptul că muzica avea un rol bine definit în societatea Caral, în zonă descoperindu-se peste 30 de flauturi. Cel mai probabil muzica acestora răsuna în timpul ceremonialurilor religioase.

sursa: theguardian.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii