Cunoaste lumea

Noutăți

O hartă babiloniană antică cu traseul planetei Jupiter a fost realizată utilizând o formă timpurie de calcul geometric, cu aproximativ 2.000 de ani înainte ca aceasta să fie inventat de europeni

  •  
  •  
  •  

Analiza unor inscripţii misterioase de pe o serie de tăbliţe babiloniene au arătat faptul că astronomii babilonieni au calculat mișcările lui Jupiter utilizând o formă timpurie de calcul geometric, cu aproximativ 2.000 de ani înainte ca aceasta să fie inventat de europeni. Acest lucru înseamnă că acești vechi astronomi nu numai că și-au dat seama cum să prezică traseul lui Jupiter pe cer cu foate mult timp înainte ca primele telescoape să existe, dar au folosit tehnici matematice care formează fundamentele calculului modern așa cum îl cunoaștem acum. Cele 5 tăbliţe cuneiforme au fost excavate în secolul al XXI-lea din siturile arheologice din Babilon și Uruk și cercetate în cadrul British Museum de mai mulți cercetători.

Deși se cunoştea conținutul a patru tăbliţe, oamenii de știință contemporani nu s-au aplecat spre studierea celei de-a cincea tăblițe decât de curând. Această ultimă tăbliţă a fost cheia înțelegerii modului prin care babilonienii au folosit forma trapezoidală pentru a prezice poziția planetei Jupiter. Textul decodificat descrie o procedură de calcul a traiectoriei lui Jupiter în raport cu planul eclipticii, orbita imaginară descrisă de Soare în mişcarea lui anuală aparentă pe sfera cerească, pe parcursul unui an. Conform textului, babilonienii au făcut acest lucru urmărind variația vitezei lui Jupiter în funcție de timp și calculând aria de sub curba de variaţie a vitezei în funcţie de timp. Impresionant este faptul că savanții europeni au folosit aceeaşi tehnică în secolului al 14-lea, utilizând trapeze pentru a calcula valorile pentru viteză și deplasare. Până în prezent toată lumea a presupus că aceştia au inventat această metodă geometrică de calcul.

„Acest lucru arată cât de evoluată a fost această cultură antică. Nu cred că cineva se aşteapta la o descoperire de acest gen într-un text babilonian. Când am aflat anul trecut despre această tăbliţă, m-am gândit imediat la celelalte tăbliţe pe care le ştiam şi pe care parţial le-am tradus, dar nu le-am înțeles. În anul 1350, matematicienii au înțeles că dacă se calculează aria de sub această curbă de variaţie, se obține distanța parcursă”, afirmă istoricul Matthieu Ossendrijver de la Humboldt University din Germania.

sursa: https://www.sciencealert.com/this-ancient-babylonian-map-of-jupiter-just-changed-history-as-we-know-it

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii