Cunoaste lumea

Noutăți

O descoperire recentă de pe MARTE ridică din nou această întrbare: A fost Marte, în trecut, o planetă prielnică apariției unor FORME DE VIAȚĂ?

  •  
  •  
  •  

Borul, elementul chimic ce ocupă a cincea poziție în sistemul periodic al elementelor, intră în alcătuirea unor compuși chimici care joacă un rol important în stabilizarea glucidelor necesare pentru fabricarea ARN-ului (acidul ribonucleic) – o substanță cheie în organismele vii. Potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul Geophysical Research Letters, descoperirea borului în rocile de pe Marte oferă oamenilor de știință indicii suplimentare care pledează în favoarea teoriei că viața ar fi putut exista, la un moment dat, și pe „Planeta roșie”.

Așa cum susține Patrick Gasda, cercetător postdoctoral la Los Alamos National Laboratory, unii dintre compușii borului reprezintă o posibilă punte de la moleculele organice simple către ARN, iar în absența ARN-ului nu poate exista viață. Prezența nou descoperită a borului printre elementele chimice existente pe Marte arată că, în condițiile în care și compușii de tip organic au fost prezenți pe Marte (la momentul potrivit), aceste reacții chimice, care preced apariția ARN-ului, ar fi putut avea loc, în trecut.

c

ARN (acidul ribonucleic) este un acid (nucleic) prezent în toate formele de viață actuale, iar oamenii de știință au emis ipoteza că primele forme de proto-viață erau constituite din filamente individuale de ARN, ce conțineau informații genetice care au putut fi copiate, reproduse. Un ingredient cheie al ARN-ului este o glucidă simplă numită riboză. Totuși, zaharurile (glucidele) sunt cunoscute ca fiind instabile. Ele se descompun, rapid, în apă. Riboza a avut nevoie de un alt element, pentru stabilizare. Aici a intervenit borul. Borații au interacționat cu riboza, care a fost stabilizată, pentru a permite formarea ARN.

Într-un crater de pe Marte, vechi de circa 3,8 miliarde de ani (deci un interval suficient de lung pentru a putea apărea viața), au fost găsiți borați. „În esență, acest lucru demonstrează că, pe vechiul Marte, ar fi putut exista unele dintre condițiile necesare pentru apariția vieții, independent de Pământ”.

Borul a fost descoperit în filoanele de sulfat de calciu de pe Marte. Acest lucru înseamnă că el era prezent în apele subterane ale „Planetei Roșii” și oferă încă o dovadă că o parte din apa subterană din craterul Gale a oferit condiții prielnice vieții, aceasta având temperaturi variind între 0 și 60 grade Celsius și un pH neutru spre alcalin.

Descoperirea borului pe Marte este doar una dintre numeroasele constatări recente legate de compoziția rocilor marțiene. Roverul Curiosity a găsit, pe Marte, dovezi de natură chimică despre modul în care lacurile vechi și mediile umede subterane s-au schimbat, cu miliarde de ani în urmă, în moduri care le-au influențat potențialul de a oferi condiții prielnice pentru viața microbiană.

d

Dacă viața marțiană a existat cândva încă nu știm (sau încă nu ni se spune). Roverul Curiosity a ajuns în craterul Gale de pe Marte în anul 2012 iar obiectivul principal al misiunii a fost de a determina dacă zona a oferit vreodată condiții prielnice apariției vieții. La rândul său, roverul Mars 2020 va fi echipat cu un instrument numit „SuperCam” și un altul numit SHERLOC, pentru a căuta urme sau semne ale vieții pe „Planeta Roșie”. S-ar putea să avem surprize!

b

Sursa: www.sciencedaily.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on O descoperire recentă de pe MARTE ridică din nou această întrbare: A fost Marte, în trecut, o planetă prielnică apariției unor FORME DE VIAȚĂ?

  1. Nu exista nici macar 1 centimetru cub de oxigen pe marte… americanii cheltuiesc miliarde de dolari pentru cercetarea acestei planete…in zadar…e moarta si asa a fost mereu.

    E bizar…foamete si suferinta pe Terra…americanii se pregatesc sa cultive cartofi pe Marte. Bine ar fi sa reuseasca acest lucru…si in ziua recoltei sa faca burgeri si sa vomite in costumul de la NASA si sa ramana acolo…pe MARTE

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii