Cunoaste lumea

Noutăți

Nivelul Mării Galileii scade văzând cu ochii! Această mare a fost menționată inclusiv în Biblie, în legătură cu una dintre minunile lui Iisus

  •  
  •  
  •  

Marea Galileii este lacul cu apă dulce aflat la cel mai jos nivel de pe Terra și acoperă o suprafață de circa 160 de kilometri pătrați. Suprafața sa se află la mai mult de 200 de metri sub nivelul mării iar apa conținută provine din râul Iordan și din izvoarele subterane.

i

Marea Galileii este menționată în mai multe rânduri în Biblie, dar cel mai cunoscut episod biblic ce o implică este cel în care se susține că Iisus ar fi mers pe valurile sale, în mod miraculos, chemându-l la Sine și pe unul dintre apostoli. Acest moment din activitatea pământeană a lui Iisus este consemnat în Evangheliile după Matei, Marcu și Ioan. În Vechiul Testament, Marea Galileii mai este numită și Lacul Ghenizaretului sau Lacul Tiberiadei, constituind, și azi, un loc de pelerinaj pentru creștini.

c

În prezent, Marea Galileii a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul secol, spre îngrijorarea autorităților din Israel. Nivelul actual al apei se află cu 20 de centimetri sub cel considerat a fi normal, fiind atinsă „linia roșie”, de pericol. Această secetă durabilă are potențialul de a genera prejudicii în tot Orientul Mijlociu. Deficitul de precipitații afectează agricultura, mediul ambiant, periclitează viața sălbatică.

2

În general, Israelul evită neajunsurile legate de diminuarea precipitațiilor, prin folosirea apei desalinizate provenită de la instalațiile (stațiile) existente de-a lungul coastei Mediteranei. Circa trei sferturi din apa consumată în casele din Israel este furnizată de către stațiile de desalinizare. Apa este pompată printr-un sistem de conducte, către diferitele localități. Aceasta va fi și soluția pentru cei care locuiesc în zona Mării Galileei, dacă apa acesteia se va împuțina, în continuare, în același ritm.

a

b

g

f

h

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.dailymail.co.uk

Imagini: www.dailymail.co.uk, coldfusion-guy.blogspot.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

6 Comments on Nivelul Mării Galileii scade văzând cu ochii! Această mare a fost menționată inclusiv în Biblie, în legătură cu una dintre minunile lui Iisus

  1. Marea Tiberiadei, ca si Marea Moarta, a fost initial o mare sarata, care a aparut cam acum 5000 de ani in urma retragerii bruste si masive a nivelului Oceanului Planetar. In timp, salinitatea Marii Tiberiadei a fost spalata de Iordan si transportata in Marea Moarta, care pe langa salinitatea proprie a mai primit si ce-i aducea acest rau. Salinitatea Marii Moarte a crescut in urma acestui fapt si in plus in urma pierderii de apa prin evaporate. Tot in urma procesului de evaporare i-a scazut dramatic si nivelul, evident.

    De unde am dedus eu ca nivelul Oceanului Planetar a scazut brusc si masiv cam acum 5000 de ani? Ei bine, nu va raspund pentru ca raspunsul este prea amplu pentru a putea fi dat intr-un mic comentariu. In schimb va dau doar doua indicii din zona mitologica si anume: mitul ridicarii Europei din ape, din mitologia greaca si povestea disparitiei Atlandidei amintita de Platon.

    PS
    Cine nu considera miturile drept izvoare istorice valabile se incurca si nu are aproape nicio sansa sa inteleaga istoria straveche a umanitatii pe care simtim ca baietii au falsificat-o.

  2. Intr-o, oarecum, alta ordine de idei: stiti de unde vine numele localitatii Braila si cam de cand dateaza?

    Indicii:
    – Dunarea in antichitate era numita de catre greci Okeanos Potamos
    – in buna parte Braila actuala este asezata pe o colina vasta ce are altitudinea maxima de cam 25 de metri in timp ce Dunarea in acel punct este la altitudinea de 4-5 metri fata de nivelul marii.

  3. Deschide-ti blog

  4. Intrebare pentru cine crede ca se pricepe:
    Cum s-a format cernoziomul din Campia Romana?

    Ok. Un pic de ajutor. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cernoziom
    Bineanteles ca se leaga de istoria Brailei.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii