Nicolae Minovici – 154 de ani de la naștere

Posted on 27 octombrie 2022 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments

Anul acesta, la data de 23 octombrie, s-au împlinit 154 de ani de la nașterea medicului, profesorului Nicolae Minovici.

Despre activitatea și viața renumitului savant s-au scris nenumărate pagini, însă astăzi dorim să aducem în atenția dvs. câteva date despre „Asistența Socială” și activitatea acesteia în primii ani de la înființare.

În prima decadă a secolului trecut, capitala avea un aspect greu de imaginat pentru locuitorul de astăzi, atât din punct de vedere al populației, cât și din punct de vedere al asistenței sociale.

Astfel că, străzile nu puteau fi traversate din cauza numărului prea mare de vagabonzi și cerșetori care agasau trecătorii în fiecare clipă, mai ales în zilele de sărbători religioase.

Autoritățile, depășite de situație, o situație încurajată de latura miloasă a simplului cetățean care favoriza acest aspect dezolant pentru societate, prin acordarea de „pomană” acestei pături sociale.

Administrația îl însărcinează pe medicul legist Nicolae Minovici cu privire la rezolvarea problemei.

Dar ce legătură comună ar fi între aceste aspecte sociale și un medic legist?

Medicina legală este o medicină socială, prin excelență, alcătuită nu doar din indivizi, ci, din întreaga societate.

Când un individ se îmbolnăvește este de datoria medicului practician să-i acorde îngrijiri, să găsească măsuri de prevenție, de protecție atunci când maladia a cuprins o parte din societate.

De exemplu: cerșetoria, prostituția, vagabondajul, alcoolismul, criminalitatea sunt doar câteva din aceste boli sociale, boli care a cuprins acea parte a societății, parte care la rândul ei a fost sau a devenit „clientela penitenciarelor sau a spitalelor de boli mintale”, deci asistența lor îi revine medicului legist.

În acest sens, medicul Nicolae Minovici, a susținut nenumărate conferințe în cadrul Ateneului Român din București sau în cadrul altor instituții cu privire la aceste maladii sociale făcând cunoscut și remedii pentru ele.

Cu acest scop, medicul legist s-a adresat Primăriei municipalității, Prefecturii, Poliției să îl ajute în acest sens.

Principalul remediu aplicat a fost acela al „asistenței prin muncă”, adică toți cei care nu aveau resursele materiale pentru a trăi sau pentru a muncii, dar voiau să muncească.

Cu privire la acest principiu, medicul Nicolae Minovici mărturisea: „acest criteriu m-a determinat să împărțim populația care avea nevoie de asistență în trei categorii:

-bătrânii, cărora societatea le datorează asistența în virtutea muncii pe care au furnizat-o statului în perioada tinereții, muncă de care statul s-a folosit, de o manieră sau alta;

-o a doua categorie, minorii, pe care statul trebuie să-i ajute având în vedere munca pe care o vor face în viitor, întotdeauna în folosul statului;

-nu mai rămâne decât categoria indivizilor valizi, care, mai ales aceștia, nu muncesc, înțesând străzile ca vagabonzi și cerșetori și care, de acum înainte, își vor putea câștiga existența nu din pomana umilitoare, ci ca rezultat al capitalului câștigat de ei înșiși, adică al muncii.”

Timp de cinci ani s-a desfășurat acest proiect, iar rezultatul a fost pe măsură: 13.000 de cerșetori și vagabonzi strânși de pe străzile Bucureștiului.

În urma verificărilor s-a putut constata, că marea lor majoritate erau prefăcuți, „simulatori”, așa cum îi numea legistul.

În legătură cu aceștia, dr. Minovici afirma: „fără să exagerăm, putem spune că timp de o iarnă am încălzit Azilul de noapte cu bastoanele, cârjele, membrele artificiale și tot felul de suporturi pe care le-am sechestrat de la aceeași simulatori sau care le-au abandonat ei înșiși, în urma observării și a controlului sever pe care l-am instituit în ceea ce-i privește”.

Bătrânii au fost internați în azilele pe care administrația le-a pus la dispoziție, iar cu cei apți sau valizi de muncă s-a format o colonie cu multiple funcții: creșterea păsărilor, grădinărit, stupărit, agricultură, iar rezultatele au fost spectaculoase.

După doar câteva luni, nu mai era picior de cerșetor în fermă, toți care voiau să plece spuneau: „Domnule doctor, permiteți-mi să plec; prefer, mai degrabă, să muncesc la mine acasă, pentru mine și familia mea, decât în ferma dvs!”. Iar pentru permisiunea de a pleca, își luau angajamentul de a nu mai cerși.

Locuitorii capitalei au răspuns favorabil la acest demers înteprins de dr. Minovici, astfel că toți cei implicați primeau o insignă care era fixată la soneria locuințelor.

Era suficient pentru cerșetorii care reușeau să scape de atenția gardienilor să vadă acest însemn pentru a se îndepărta imediat știind că la respectivul imobil locuiește un membru al asistenței.

Pentru diferitele ajutoare materiale, cotizații pe care biroul le primea „cerșetorii” erau trimiși să curețe curți sau să taie lemne, dar și alte activități.

Din aceste resurse materiale colectate nu doar s-au îngrijit vârstnicii, ci, s-au putut instala pe Șoseaua Kisseleff – 62 de bănci, dispuse între Arcul de Triumf și „Vila cu clopoței”.

Pe aceeași șosea au fost instalate fântâni metalice, din fontă (lucrate în Belgia), au fost amplasate coșuri de gunoi cu eticheta Biroului de Asistență Socială.

Printre aceste maladii sociale se număra și situația femeilor sau fetelor însărcinate și abandonate.

Aceste copile-mame, de cele mai multe ori erau foste servitoare sau guvernante, îngrijitoare și chiar școlărițe, aruncate în stradă de familiile lor, de foștii patroni, lasându-le fără adăpost, mâncare sau orice alt ajutor.

Cu privire la acest aspect, a fost înființat un cămin pentru adăpostirea fiicelor-mame și copiilor lor, în preajma nașterii și după naștere, „Azilul de noapte”, spațiu care beneficia de 10 paturi.

Prin anunțuri în ziare, aceste mame erau invitate să ceară ajutorul acestui azil beneficiind de primirea discretă (nu li se cerea nici măcar numele).

„Știm bine la ce să ne așteptăm: nume false, povești inventate, ca de obicei. Ele găsesc aici condiții bune de trai, hrana necesară stării lor și un pat comod”, spunea Nicolae Minovici.

Când trebuia să nască, ambulanța le transporta la maternitate, după zece zile de la naștere se puteau întoarce la azil pentru încă zece zile, după care trebuiau să-și găsească o slujbă potrivită statutului lor, în meserii precum: doică sau servitoare.

Din acest motiv, că nu își găseau locuri să fie angajate, își abandonau copiii și nu mai reveneau la azil, motiv pentru care Biroul de Asistență Socială era nevoit să îngrijească acești copii și să îi plaseze în diferite creșe.

Iată cum, într-o perioadă scurtă de timp, s-a soluționat problema asistenței sociale, iar cu o contribuție a societății și a științei s-au obținut rezultate mărețe.

Cu privire la activitate vastă a Asistenței sociale s-au scris nenumărate articole în ziare și reviste, amintind aici și Revista de Drept Penal, articole care, chiar dacă ar fi coroborate nu s-ar putea evoca întreaga activitate pe care a desfășurat-o.

Text: Ionuț Banu

Sursă: Revista de Drept Penal, nr. 4-6, 1934.