NASA a anunțat descoperirea unui nou sistem solar. Pe trei dintre planetele sale ar putea exista FORME DE VIAȚĂ!

La 39 de ani lumină distanță de Terra, s-a descoperit, de curând, un sistem solar. După cum susțin cei de la NASA, este posibil să existe viață pe cel puțin 3 dintre planetele acestui nou-descoperit sistem solar. Un rol major în descoperire l-a jucat un telescop robotizat.
Astronomii au descoperit nu mai puțin de 7 planete de dimensiuni asemănătoare cu ale Pământului, ce orbitează în jurul unei stele pitice, pe nume Trappist-1. Aceasta este o stea a cărei temperatură e neobișnuit de scăzută. Are doar 11% din raza Soarelui nostru și doar 8% din masa acestuia.
Vârsta stelei pitice Trappist-1 este de cel puțin 500 de milioane de ani, în vreme ce Soarele nostru are circa 4,6 miliarde de ani. Totodată, suprafața Soarelui are o temperatură de 5504 grade Celsius, în vreme ce steaua nou-descoperită are doar 2276 grade Celsius.
Pe șase dintre planetele care se rotesc împrejurul stelei Trappist-1 temperaturile variază între 0 și 100 de grade Celsius. Dintre acestea, trei corpuri cerești sunt considerate apte de a deține și oceane, fiind astfel crescute șansele de a adăposti forme de viață. Niciun alt sistem solar, dintre cele descoperite până acum, nu deține de atât de multe planete care au dimensiuni atât de asemănătoare cu Terra.
Nou-descoperitele planete au temperaturi similare celor de pe Terra și constituie unele dintre cele mai potrivite exoplanete, printre cele identificate până acum, pe care ar putea să fie prezente unele forme de viață.
Zilele trecute, când NASA anunța că urmează să facă o importantă dezvăluire în data de 22 februarie, multă lume specula că avea să fie confirmată existența extratereștrilor. Poate că momentul unui asemenea anunț nu este prea departe, cu tot riscul ca extratereștrii să nu arate așa cum ni-i înfățișează producțiile SF.
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursă informații și imagini: www.telegraph.co.uk
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
De fapt, NAȘA a pescuit niște extratereștri care că probabil vin de într-un sistem solar, doar că au dat filmul cu știrea „pe negativ”.
Omenirea nu poate trăi/locui pe o altă planetă oricare ar fi ea, până ce NASA nu va construi o bancă și o biserică… abia după aceea va putea fi populată, că altfel viața pe cea planetă nu ar avea sens…