Nagy Attila-Mihai: Bunul simț al românilor versus morala ungurilor

În ochii multor unguri, Kelemen Hunor arată cam ca Iohannis, pe care l-a și caracterizat negativ de altfel, căci Hunor nu e decât o păpușă a Budapestei. Oare cum a fost înființată – chiar în satul lui natal, Cârța – academia de hochei făcută pe banii Budapestei?!… Hunor vorbește de pe un piedestal prea înalt și fals. Desigur, e oarecum firesc, căci ungurii au vorbit mereu de la o anume înălțime morală în raport cu românii, având impresia că, pe plan moral, au fost întotdeauna deasupra acestora.

Ceea ce nu este decât un fariseism grosolan din partea unei nații care, conform lui Hamvas Béla, a preluat creștinismul doar ca pe o haină și doar la nivel instituțional și care a ascuns umbra maghiarității, proiectând-o asupra românilor.

Dacă citești ziarele maghiare, vei găsi mereu, printre rânduri sau mai explicit, că „așa sunt românii”, ca și cum ungurii ar fi mai presus, pe plan moral, iar toate relele din țară sunt cauzate doar de români, de incapacitatea lor morală, etică. Dar, oare, cine a susținut această „imoralitate românească” în parlament, de peste trei decenii? Nu cumva UDMR, cu „morala sa înaltă”? Cum se explică oare faptul că, în cadrul UDMR, morala nu este mai presus de cea a Bucureștiului, așa cum o demonstrează multiplele alianțe politice? Unii – chiar și români! – îi găsesc scuza că UDMR face totul în interesul minorității maghiare.

Oare? Dezamăgirea minoritarilor față de UDMR, argumentele lor arată că nu este deloc vorba despre interese minoritare, ci doar despre „ciolan”, de „buna înțelegere” cu partidele românești, cu politicienii români, care sunt la fel ca și cei din UDMR. Cu alte cuvinte, așa numita „superioritate morală” a ungurimii nu există. Pur și simplu nu se vede în politica UDMR!

În politică nu există morală? Dacă nu există, atunci de ce fac atâta caz ungurii de acel piedestal moral inexistent?! Oricum e fals, căci e vorba numai despre proiecția umbrei!

Cum se explică „superioritatea” moralei maghiare, când banii trimiși de guvernul budapestan al lui Orbán în România sunt folosiți în mod mafiot? Cel care dă este și el un mafiot, nu?

Așadar, insist: cum rămâne cu superioritatea morală maghiară, dacă și Budapesta e la fel de mafiotă ca și Bucureștiul?

Se mai folosește acest argument fals și pe plan istoric. Există o prejudecată istorică maghiară, conform căreia românii și-au trădat aliații, în timp ce ei, ungurii, se laudă că au ținut cu Hitler până-n ultima clipă!

Dar unde e morala, atunci când te afli în incapacitatea morală de a judeca corect, de a-ți da seama că te afli în capcana unui plan diabolic? Nu cumva te-ai identificat atât de mult cu diabolicul, prin niște predeterminări, asemănări psihice cu diabolicul, încât îți lipsește total capacitatea judecății morale?

Setea diabolică de putere pare a fi o caracteristică comună celor două nații, germană și maghiară! În acest sens, morala se află de partea românilor, aceștia neavând tentația de a ocupa teritorii.

Totuși, nu trebuie să uităm că Horthy a vrut să trădeze aliatul german, înaintea românilor, dar n-a reușit. Horthy, neavând susținere, a fost găsit un aliat bun pentru germani în persoana lui Szálasi.

Ceea ce înseamnă că instinctele maghiarimii nu funcționau, fiind suspendate pe planul psihic colectiv, din cauza atașării diabolice, pe fondul setei de diabolice de putere! Oare, la unguri, setea de putere nu cumva are rolul compensării disfuncționalității istorice a instinctelor?

La fel tratează această preconcepție chiar Nicolae Iorga, care nu s-a născut în timpul celui de-al doilea Război Mondial! Iorga, fiind un spirit viu, dă niște răspunsuri la care nu te aștepți!

El nu dă niște contraargumente pe care să le putem considera obișnuite. Iorga dă un argument pe care nu putea să-l dea decât un gânditor, cel care a cunoscut adâncimea, instinctele neamului românesc, aceste instincte fiind integrate în conștiința sa de român, adică aceea de a fi român!

Iorga nu răspunde deloc, la așa numitele „trădări”, prin negare! El argumentează cu instinctele de supraviețuire ale neamului – românii, fiind un popor mic, nu puteau să se sacrifice într-o alianță!

Dar, oare, până când/ unde funcționează instinctele, în ce condiții ale inconștientului colectiv, în ce condiții arhetipale? Părintele Stăniloaie scrie următoarele: „Ființa românească se menține stând între Orient și Occident”, ființa românească fiind o sinteză a acestora.

Orientul și Occidentul sunt niște arhetipuri importante ale contrariilor în inconștientul colectiv, iar echilibrul acestora ține neamul în echilibru psihic și mintal.

Și, așa cum spune părintele Stăniloaie, acest echilibru este foarte fragil, având o caracteristică a ambivalenței, ceea ce se potrivește afirmației lui Jung, că inconștientul colectiv e un teren instabil!

Acestui lucru i se datorează faptul că conștiința neamului poate să accentueze una dintre aceste spiritualități, Orientul și Occidentul fiind unilaterale în felul lor, cum remarca părintele Stăniloaie, din aceasta rezultând un dezechilibru în ființa neamului!

Din păcate, asta se întâmplă în cazul românilor de azi, mulți fiind „vrăjiți” de „vițelul de aur” al Occidentului, din acesta rezultând un dezechilibru, prin accentuarea, în mod unilateral, a unuia dintre arhetipuri, cel Occidental!

Text preluat din bilunarul Certitudinea

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină