Muzica lui Grigore Leșe ne reamintește cum ne erau străbunii și reînvie trecutul. Menirea ți-o poți îndeplini doar dacă știi cine ești și de unde vii!

În luna lui Făurar a anului 1954 s-a născut Grigore Leșe, în Maramureșul cel bogat în tradiție veritabilă, în cântec și în românism. Avea să devină unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară ai țării noastre. Muzicianul provine dintr-o familie simplă, de oameni cu frică de Dumnezeu și cu respect față de creația Sa. Cu un asemenea talent și cu o asemenea voce, Grigore Leșe ar fi putut să-și câștige traiul foarte lesne și fără a fi condiționat de absolvirea unor studii de specialitate, însă, fiind unul dintre acei oameni care doresc să facă totul „ca la carte” a dedicat o parte din eforturile sale instruirii la cel mai înalt nivel în domeniul muzical. După absolvirea Academiei de Muzică din Cluj, Grigore Leșe a obținut și titlul de doctor în muzică. Ulterior a desfășurat și activități didactice, în învățământul universitar.

Este mai greu de crezut că poate exista o persoană care nutrește dragoste față de neam și tradiție, dar al cărui suflet să nu poată rezona, ca un diapazon, la muzica lui Grigore Leșe. Cu toate că este extrem de atașat de tradițiile autentice, de specificul românesc, Leșe nu este nici pe departe unul dintre acele spirite închistate, care nu văd sau nu vor să vadă ceea ce se întâmplă în țările vecine sau pe meridianele lumii. Dimpotrivă, este preocupat de cunoașterea folclorului și vechilor tradiții ale altor neamuri – inclusiv dintre cele depărtate de România, spațial și ca mentalități. Din spusele marelui cântăreț, s-ar putea deduce că România are minunatul rol de a constitui o punte între Orient și Occident. Rămâne să și-l asume, cândva…

Cei familiarizați cu operele muzicale tradiționale din Orient, dar și cu muzica tradițională a Apusului știu deja că muzica românească reprezintă o sinteză armonioasă între cele două lumi creatoare de știință, artă și înaltă spiritualitate. Astăzi, prea puțini înțeleg că așa cum îți este muzica, îți este și sufletul. Și după cum îți este sufletul așa îți este și menirea, ca om sau ca popor.

Leșe susține că arareori România a fost reprezentată cum se cuvine la expozițiile culturale internaționale, că lucrurile care sunt prezentate acolo ar trebui să ilustreze întotdeauna tradițiile, autenticul, viața poporului nostru. Dacă stai bine să te gândești, kitsch-ul și artificialul au invadat cu o nebănuită vigoare și domeniul muzicii populare.

În viziunea artistului, o parte dintre oameni au pierdut contactul cu glia (sau „rădăcinile”).  Au pierit rânduielile cele vechi și înțelepte (supuse probei timpului) iar oamenii au pierdut sensul (rostul) de a fi al lucrurilor. Dacă stăm puțin să cugetăm, în viața țăranului de odinioară totul avea un sens adânc, cel al devenirii, al mântuirii, al realizării armoniei cu Universul și al respectării legilor Creatorului. Acum totul, inclusiv cântecul popular, a fost direcționat în grabă către utilitatea comercială iar profitul a devenit obiectiv suprem.

Cunoscutul interpret susține că românul, în existența sa, se raportează într-o mare măsură la cei din jur, de aici și expresia „ca lumea”, ceea ce înseamnă „bine”. Din păcate, nu este de bun augur să renunți mereu la propria fire și identitate, nutrind fără contenire frica de a nu fi considerat „neintegrat” și de a nu te arăta lumea cu degetul.

Dar sensul inițial al expresiei de a fi „ca lumea” era altul. Era un sens experimentat de către omul care făcea parte din comunitatea satului său, din obștea tradițională, în care fiecare își știa locul și în care nimeni nu era singur și neajutorat, dar și în care frica de „gura lumii” te făcea să eviți sistematic faptele rușinoase, prin săvârșirea cărora oricine ar fi putut ajunge „de râsul satului”. În acest fel viețile celor mai mulți oameni urmau făgașele firescului, ale normalității și bunei-cuviințe.

Colectivizarea și industrializarea forțată dintr-a doua jumătate a secolului XX l-au scos pe țăran dintr-ale sale, din mediul în care s-a format, l-au făcut să nu mai priceapă sensurile, să se însingureze. Omul modern tinde să devină un biet anonim, într-o adunătură de străini.

Din fericire, nu este totul pierdut. Românul poate redeveni cu adevărat român oriunde s-ar afla. La țară, la oraș, printre străini. Există încă folclor autentic, după cum există și muzicieni precum Grigore Leșe. Este un semn că Dumnezeu are răbdare cu noi, că încă ne mai putem reîntoarce la Sens. La (re)cunoașterea sensurilor vieții și a rostului nostru pe Pământ!

Autor: Tohăneanu Tomi

Surse: grigorelese.com, actualmm.ro, inliniedreapta.net, www.cotidianul.ro, wikipedia.org

Imagini: Facebook

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină