Cunoaste lumea

Noutăți

Mokase, primul smartphone din lume care ne poate prepara… o cafea sau un ceai

  •  
  •  
  •  

Mokase este primul smartphone din lume care, pe lângă faptul că se poate folosi pentru navigarea pe internet, realizarea de fotografii și evident vorbit cu prietenii și familia, ne poate oferi și câte un ceai sau o cafea. Acesta se adresează persoanelor care se află mereu în mișcare, al căror stil de viață agitat îi împiedică să se oprească la un tonomat cu astfel de băuturi. Smart K, compania italiană care a venit cu conceptul pentru Mokase, susține că au căutat o cale de a face aceste băuturi disponibile oriunde ne-am afla.

Carcasa termorezistentă are niște capsule subțiri care conțin boabele de cafea sau pliculețele de ceai și apa necesară preparării băuturilor. Tot ce trebuie să facem este să accesăm aplicația din telefon, special destinată acestei funcții. O baterie încorporată va încălzi cafeaua în capsulă la aproximativ 50 – 60 de grade Celsius. Când este gata, un alt buton apăsat în aplicația Mokase vă va permite să turnați espresso-ul creat printr-un orificiu din partea superioară a carcasei. Compania dezvoltatoare susține că orificiul prin care este pompată băutura este făcută dintr-un aliaj de aluminiu-siliciu care poate manipula lichide extrem de fierbinți.

Telefonul Mokase este disponibil pentru precomenzi și costă doar 50 de euro. De asemenea, puteți comanda capsule de cafea de unică folosință în cutii de 15, 30 sau 50 de plicuri.

Mokase-phone-case3-750x423 Mokase-phone-case2-750x550 Mokase-phone-case-750x520
sursa: odditycentral.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii