Cunoaste lumea

Noutăți

Misterul florilor de Bambus. Plantele înrudite înfloresc simultan, deși sunt la sute de km distanță

  •  
  •  
  •  

Bambusul este planta cu cel mai rapid ritm de creștere de pe Pământ. Acesta crește cu 10 cm pe zi, asta în timp ce majoritatea plantelor cresc cu doar câțiva milimetri zilnic. Bambusul ajunge la maturitate în 5 – 8 ani, în condițiile în care copacii cresc în medie cu 2,5 centimetri pe săptămână.

Stejarul, spre exemplu, are nevoie de 120 de ani să ajungă la maturitate. Pe de altă parte, deși crește într-un ritm alert, florile sale sunt extrem de rare. Unele specii înfloresc odată la 60-100 de ani, lucru ce este un mister pentru botaniști, aceștia nereușind să găsească un răspuns la această enigmă.

Misterul plantei se adâncește și mai mult în momentul în care aceasta înflorește. Asta deoarece toate plantele care provin din aceeași „plantă mamă”, indiferent de locul în care se află, temperatură sau anotimp, înfloresc simultan, fie că sunt la sute sau mii de mii de km distanță una de alta. Se crede că aceste planeteînrudite și își păstrează intact programul genetic. E ca și cum planta „fiică” sau „strănepoată” ar avea un ceas intern iar viața ei decurge în ritmul dat de planta mamă.

Cercetătorii cred că această înflorire în masă crește rata de supraviețuire a populației de bambus. Odată ce planta a ajuns la maturitate și a înflorit, aceasta moare. Întregi păduri de bambus mor și se nasc în același timp, oferind o imagine incredibilă a ciclului naturii.

 

fefrfrft fthyhy frftftt

sursa: amusingplanet.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii