Mircea CHELARU: Școala de azi – stabilimentul prostituției morale în numele libertății

Dintre cei care astăzi studiază sau îşi continuă studiile la mari universităţi din lume, numai doi la sută afirmă că se vor mai întoarce acasă. Adică, să lucreze pentru România.

Restul? Se duc învârtindu-se, invocând mizeria morală şi decadenţa, indiferenţa şi lipsa oricărei perspective de realizare profesională. Ei au primit între timp o educaţie a succesului personal.

O mentalitate a competiţiei, fie şi în echipă, dar numai pe criteriul reuşitei pentru sine. Instruirea abstractă, fără abordarea finalităţii etice a acestei pregătiri, bună în formă, dar săracă în fondul firii, dezactivează orice deviză ideatică, spulberă conştiinţa aparteneţei într-un abstract delocalizat şi desăvârşeşte comprimarea identitară până la dispariţia ei.

Din păcate nu am învăţat mai nimic din tragedia învăţământului mecanizat socialist. Am sperat ca şcoala românească să nu uite că, dincolo de instrucţie, prin acumularea de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi intelectuale, misiunea ei este să educe, adică să incumbe în copil, adolescent şi tânăr etapele formării sale ca OM, prin aducerea lui din stadiul primar al reflexelor şi instinctelor dominante la raţiunea controlată şi la acceptarea legii datoriei ca virtute supremă.

Or, acest deziderat nu poate fi împlinit doar în faţa computerului sau audiind mii de ore conferinţe, susţinute cu slide-uri animate. Nu ar fi trebuit acceptată decât cu rezerve această „religie” a expansiunii excesive a informaţionalului pragmatic care devine substituent la carenţele educative, dar care facilitează ea însăşi alte carenţe.

Computerul uşurează şi simplifică enorm efortul omului, îi multiplică şi extinde memoria, îi accelerează până la un punct gândirea relaţionistă, îi aduce pe tapet variante complexe şi soluţii selective, dar în acelaşi timp îl imobilizează, îl obsedează, îl substituie, îl subjugă şi, ce e mai grav, îi sterilizează simţirea, dacă nu chiar îl însingurează într-o monomanie tristă.

Cantonarea omului, a românului în special, doar în pragmatismul virtual nu pare a fi o soluţie optimă pentru integralitatea lui umană, pentru esenţa sa spirituală. E o victorie zilnică a demoniei lui mecanice, electronice, asupra conţinuturilor de conştiinţă, asupra relaţiei dintre Om şi Întreg.

Aşadar, luând în calcul explozia informaţionalului, a reţelelor mass-media electronice, a pos- turilor de radio şi televiziune, nu s-a avut în grijă o ponderare noologică a lor în favoarea spiritualului, a unui umanism contemplativ regenerativ energetic, mult mai apropiat naturii noastre umane, aceea de creaţie divină.

Sufletul social al copilului nu se formează după devize, sloganuri şi reţete psihopedagogice! Noos-ul, cum are să spună profesorul Ilie Bădescu, se transferă prin marea empatie colectivă a mediului natural de viaţă.

Bunele deprinderi de a trăi, va fi spus Pitagora, nu vin din gena ereditară, ci din modelarea familială şi din cea a cetăţii. Unde şi când se face acest lucru la noi? În 80% din familiile românilor se practică dresajul prin interdicţie iar replica la greşeală este pedeapsa fizică.

Acest deficit grav în opera de zidire a unui OM nu este compensat sub nici o formă de şcoală. Tot mai depersonalizată, distantă şi decalibrată afectiv, şcoala a devenit chiar locul unde se produce grava prostituţie a viitoarelor caractere.

În şcoala românească de astăzi nu se mai practică formarea caracterelor prin angajarea modelelor şi comparaţia idealurilor. A dispărut dimensiunea solemnului, a recunoştinţei sau asumării sacrificiului.

A vorbi despre datoria cuvântului dat, simţul ordinei personale, a bunei rânduieli a propriei vieţi sau autocontrolul gesturilor simbolice este desuet, dacă nu chiar absurd.

Dimpotrivă, în licee cu mari pretenţii „de firmă” se practică libertinajul prostituţiei, comportamentul ofensator faţă de „minima moralia”, mituirea notărilor, desecretizarea subiectelor de examene, relaţiile sexuale convenite între dascăli şi eleve. În unele, profesorii sunt pălmuiţi, ridiculizaţi sau de-a dreptul daţi afară din clase! Un tablou dezgustător pentru o lume a bunului simţ, din care a fost izgonită buna cuviinţă.

Aşa se explică de ce masa mare a tinerilor în formare este tot mai subculturală, cu un profil educaţional precar. Mai rău ca înainte de ‘89. Idealurile, atâtea câte au fost, s-au substituit cu scopurile mercantile, şi nu oricare, ci cele imediat tangibile.

Totul este sub comanda: „ACUM” şi „TOTUL”! Şi dacă se poate fără efort, fără merit, fără dare de seamă. Nu există temei pentru ascultare şi răbdare. Şi nici cumpătare…

Numai că ei, tinerii, nu se mai bucură natural de viaţă. Bucuria lor este ca o pictură contrafăcută de „Halloween” sau „Valentine’s day” şi vândută la preţ de speculă pe piaţa divertismentului de prost gust.

Bucuria lor, ca multe altele din oferta zilei, este o marfă. Se vinde şi se cumpără într-o derută mai mare ca oricând, din cauza abuzării libertăţii, comportament indus prin mijloace sugestive subliminale, şi care a găsit în amorfismul cultural-moral al generaţiei mall-urilor un bun teren de manifestare.

Este ştiut că educaţia, ca proces continuu, cuprinde atât modelarea persuasivă, seducătoare, cât şi aplicarea rigorii constrângătoare, coerci- tive. În momentul de faţă nici unul din factori nu mai funcţionează, iar renunţarea la ele pare impusă, atât prin directive explicite venite din afară, dar nu mai puţin de prostia ministerială obedientă, dinăuntru.

Astăzi s-a ajuns deja la ideea definitivă că tânărul nu trebuie sancţionat, nici măcar atenţionat, că el e liber până la anarhic să-şi caute plăcerea, mai ales în forme hedonice sau chiar orgiastice promovate de media obscură, făcând paradă din consumul de droguri şi alcool, afişând violenţa şi brutalitatea animalică.

Nu sunt exersate tehnicile de autocontrol şi promovarea bucuriei de a trăi frumos, ci dimpotrivă, se încurajează abjectul, superficialul, exhibiţionismul şi descărcările de orice fel, cu derapaje grave până la dezabuzare şi apatie morală.

El însuşi nu se recunoaşte la contactul întâmplător cu tradiţionalul „mai bătrânilor” săi, pentru că i s-au surpat valorile consimţite în ordine istorică şi culturală şi a fost pus în locul acestora demagogia şi minciuna publică, pentru că aceasta i se oferă dimineaţa, la prânz şi seara.

El, copilul nostru, copiază identic conduita abjectă şi hoţia mai-marilor, trivialitatea, prostul- gust, kitch-ul şi bădărănia etalate şi încurajate social, pentru că aceasta i se oferă dimineaţa, la prânz şi seara!

Pentru el, orice valoare morală este abuzată de clasificarea clandestină a mercantilului, după deja celebra formulă „dar mie ce-mi iese la afacerea asta?”. Iar afacerea este identică cu a celora care ar trebui să vegheze la devenirea lui umană!

Nu s-a făcut nimic pentru bararea acestei cascade de factori dezeducativi menită să surpe rezistenţa morală românească. Se capitulează nedemn în faţa falsului ascuns sub oferta ispititoare dar hâdă a „noului” insidios şi scabros.

S-a încurajat, sub sloganul toxic „gândeşte liber”, nu libertatea responsabilă a alegerii, ci „libertinajul absolut”, prin care anumite conjuraţii exogene şi-au propus să domine şi să corupă liniştea sufletului nostru. Și în bună măsură au reuşit.

Şcoala românească de azi e anarhică, limbajul vulgar, comportamentul deşănţat şi rebel la numeroşi elevi, delăsător sau venal la mult prea mulţi dintre profesori.

Declamata ofensivă a tinerilor şi fluturată de politicianismul desfrânat pe toate televiziunile a eşuat într-o peniblă dezertare prin refuz, nonconformism şi revoltă mocnită. Restul este ipocrizie afişată şi tertip de imagine găunoasă.

(Mircea Chelaru, „România moluscă”, Editura Semne, București, 2012 – fragment)

Sursa: CERTITUDINEA

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină