MIHAI EMINESCU: Singura dinastie națională cu care se laudă ungurii este familia arhiromânească a Corvinilor

Stăpânul politic al trupului și a raporturilor lui de avere poate fi ici un Habsburg, colo un Romanov, dincolo un Rachenberg sau un Obrenovici; pe sufletul lui, pe limba lui, pe inima lui e stăpân Dumnezeu și el, și nimenea ‘ncolo […].

Cineva poate fi obligat prin locul nașterii sale de-a servi în armata ungurească, adecă de a-și da puterile, trupul și viața fizică pentru statul ungur, dar limba ungurească nu e nimenea dator de-a o învăța, nimeni dator, nici sie însuși, nici lui Dumnezeu, deși în realitate poporul maghiar n-a ajuns niciodată la predominare în țara lui proprie, nici în trecut, nici azi.

Îndată după stingerea dinastiei lui Arpad, s-a succes până în ziua de azi o serie de dinastii străine recrutate de departe și de aproape, încât singura dinastie națională cu care se laudă este familia arhiromânească a Iancului, voievodul Ardealului, a Corvinilor.

Bonfiniu deducea familia dintr-o gens de patricii de la Roma; realitatea este însă că Corvinii erau boieri români de neam, iar îndeosebi tatăl voevodului Iancu ținea în căsătorie pe o fiică din familia Paleologilor din Constantinopole.

De aproape înrudiți cu Basarabii, ba poate ei înșii Basarabi, aveau în marca lor un Corb c-un inel în gură. Acest corb cu inelul în gură este însă identic cu corbul legendei lui Radu Negru […].

Dacă opinia Ung[ariei] despre noi e atât de rea precum afectează a avea, cu atât mai bine pentru noi. Orice eroare asupra puterilor noastre este în paguba adversarului.

Dacă nu sunt în eroare asupra noastră, și limbajul vehement al foilor lor ascunde numai, c-o manieră lăudăroasă, frica și slăbiciunea care le stau ca un cui la inimă, iar cu atât mai bine pentru noi, căci atunci știm că, oricât va striga, ține în taină seamă de noi.

A ne întrece însă în epitete înjurioase cu ei mai avem poate talentul, dar n-avem înclinarea. Un lucru li-l putem mărturisi numai: Beuge machen gilt mehr. Dacă lupta e necesară, nu injuriile vor fi armele celui victorios […].

Nu ne mai trebuie epitrop în nimic și nicăiri. Nu trebuie nici unguri epitropi, nici germani, nici ruși.

Încolo admitem orice formă de conviețuire cu alte popoare, fie aceea o conviețuire cu maghiarii sub Coroana Sf. Ștefan, fie cu toate celelalte popoare în Imperiul habsburgic sub Coroana de Austria.

Un singur lucru putem pretinde de la oricine: să respecte naționalitatea noastră cum o respectăm noi pe a lor. Crede oare Austria să câștige preponderanță pe Dunăre permițând ungurilor infamiile câte se comit? […].

Noi îi asigurăm că românii, să vrea numai, în trei zile [ar putea arăta] că de când e lumea și pământul n-a existat picior de ungur în Ardeal. Dar nu vor, și știu ei bine de ce nu vor […].

Ce mi-e rusul, ce mi-e ungurul? Ia pe unul dă în altul, vorba ceea. (Manuscrisul 2257 (perioada 1866-1877)

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină