MIHAI EMINESCU: Ai noștri tineri…

Să vedem acuma cum au ajuns liberalii la reţeta lor, bună pentru toate boalele şi pentru nici una.

În veacul trecut au fost în ţara franţuzească tăraboi mare pentru că statul încăpuse prin risipa curţii crăieşti într-atâtea datorii încât se introdusese monopol pâna şi pentru vânzarea grâului.

Ajunsese cuţitul la os prin mulţimea dărilor şi prin tot soiul de greutăţi pe capul oamenilor, încât nu mai era chip decât să dai cu parul şi, sau să scapi, sau să mori, decât să duci aşa viaţă.

La noi, Vodă Ştirbei pleacă din domnie lăsând 16 milioane în visteria ţării şi 3 milioane în cutiile satelor.

Nu se potriveşte!

În Franţa toate dările erau date în antrepriză, şi antreprenorii storceau toate clasele societăţii, pentru a hrăni curtea cu trântorii ei. La noi, dările se strângeau mare parte de-a dreptul, iar Vodă era boier cu stare, care trăia de pe moşiile lui şi nici nu facea vreun lux deacătarea.

Iar nu se potriveşte!

În Franţa locurile de judecători şi din armată se cumparau cu bani şi dreptatea asemenea. La noi, fiecine, după câtă carte învăţase şi minte avea, putea să ajungă alături cu coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

Iar nu se potriveşte!

În Franţa nemulţumirea economică era la culme: căci fiecaruia îi trebuia mai mult decât avea. Luxul şi modele istoveau averile cele mai mari.

La noi boierul moştenea o blană de samur de la străbunu-său, un şal turcesc de la bunu-său, un antereu de citarea de la tată-său, având de gând să le lase toate şi nepotu-său, ca să se fuduleasca şi el cu dânsele şi fiecare avea strânsura pentru iarnă şi parale albe pentru zile negre; c-un cuvânt, fiecare avea mai mult de câtu-i trebuia, căci pe atunci toata ţara era „conservatoare”.

Iar nu se potriveşte!

Oare ce facuseră moşnegii ca să merite urgia liberalilor? Ce să facă? Ia, pe cât îi ajunsese şi pe ei capul. Biserici, mănăstiri, şcoli, spitale, fântâni, poduri, să li se pomeneasca şi lor numele când va creşte iarba deasupra lor… şi înca una, pe care mai că era s-o uităm.

Mulţi din ei au scos punga din buzunar şi au trimis pe băieţii ce li s-au părut mai isteţi „înlăuntru”, ca să nveţe carte, să se procopsească spre fericire neamului. Şi-au crescut şerpi în sân cu alte cuvinte.

Căci acest tineret s-au fost dus într-o ţară bolnavă în privirea vieţii sociale: Clasele superioare putred de bogate au ajuns acolo la o rafinare de plăceri nemaipomenită în alte colţuri ale pamântului, producerile sănătoase în literatura şi artă făcuse loc picanteriilor de tot soiul, în sfârşit orişice era mai căutat decât apa limpede şi răcoritoare de izvor.

Apă cu parfum, apă cu zahar, apă cu migdale, apă cu otravă, tot ce pofteşti, numai apa de izvor nu.

Acolo, în loc să-nveţe lucruri folositoare, adică cum se ară şi se samănă mai cu spor, cum faci pe copii să priceapă mai bine cartea, cum se lecuieşte o durere de stomah, cum se ţese pânza şi se toarce inul, cum se fac talpe trainice la cizme şi alte lucruri folositoare de acest soi, s-au pus aproape toţi pe politică, să afle adică şi să descopere cum se fericesc neamurile şi cum se pun la cale ţările, adică au adunat multă învăţătură din „Figaro”, „Petite République Française” şi, cu capul gol şi punga item, s-au întors rânduri-rânduri în ţară, ca să ne puie la cale.

Această tinerime veselă şi uşoară trăieşte în România şi se trezeşte în Franţa, trăieşte într-o ţară săracă şi au deprins cu toate acestea obiceiurile bogatei clase de mijloc din Franţa, are trebuinţe de milionar şi bani mai puţini decât cinstita breasla a ciobotarilor din acele ţări.

Acest tineret, ce se caracterizează prin o rară lipsă de pietate faţă cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoşeşti, vorbind o păsărească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoşilor, măsurând oamenii şi împrejurările cu capul lor strâmt şi dezaprobând tot ce nu încape în cele 75 dramuri de creier cu care i-a-nzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris şi, înarmat cu această vastă ştiinţă, vine la noi cu pretenţia de a trece de-a doua zi între deputaţi, miniştri, profesori de universitate, membri la Societatea Academică, şi cum se mai cheamă acele mii de forme goale cu care se-mbracă bulgărimea de la marginele Dunarii!

Căci cei mai mulţi din aceşti lăudaţi tineri sunt feciori de greci şi bulgari aşezaţi în această ţară şi au urmat întru românizarea lor următorul precept: ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris şi rezultatul chemic e un june „român”.

(Din ciclul “Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în “Timpul” – 1877)

Sursa: CERTITUDINEA

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină