Cunoaste lumea

Noutăți

Melcul cu aripi. Incredibila creatură din adâncul mărilor capabilă să „zboare” precum insectele. VIDEO

  •  
  •  
  •  

Oamenii de știință americani au descoperit un melc cel puțin bizar. Denumit „Fluturele mării”, micuța creatură marină se deplasează într-un mod similar insectelor terestre zburătoare, folosindu-se de cele două aripi ale sale.

„Se pare că zboară, la fel cum o fac și albinele, susține Dr. David Murphy, inginer la Universitatea Johns Hopkins. Studiul, publicat în Journal of Experimental Biology, a fost o parte a cercetării sale pentru lucrarea de doctorat.

melcul cu aripi
Melcul este gelatinos, semi-transparent și are două aripioare care îi ies din cochilie.  Înțelegerea modului în care aceste creaturi supraviețuiesc îi va ajuta pe cercetători să le stabilească rolul pe care îl au în ecosistem. Chiar dacă sunt viețuitoare minuscule, nu înseamnă că nu pot fi și importante.

Descoperirea unor asemenea specii este extrem de dificilă, potrivit dr. Murphy, asta pentru că sunt foarte greu de depistat și studiat : „Sunt destul de dificil de studiat în laborator, deoarece acestea sunt incredibil de fragile. Sunt în esență gelatinoase.”

sursa: bbc.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii