Marile prezicătoare ale antichității și misterele lor…

Timpul le-a transformat în personaje de cărți cu povești, dar bizara lor existență reală și unele preziceri, cum ar fi nașterea lui Hristos, țes în jurul lor mistere de nedezlegat, până în ziua de azi
Între mit și istorie…
Povești, veți spune, așa cum au spus o grămadă dintre primii cercetători ai problemei. Nimeni nu a crezut o boabă din povestea Războiului Troian, până când un încăpățânat om de afaceri german, îndrăgostit de arheologie, pe nume Heinrich Schliemann, a reușit să identifice urmele Troiei.
El a luat-o apoi și pe urmele lui Agamemnon, descoperind în Micene un mormânt impresionant, care i-a fost atribuit regelui din Iliada lui Homer.
În ceea ce privește mormântul Casandrei, el este disputat de două localități: Amykles și Micene. Schliemann a fost convins că la Micene este mormântul ei, întrucât a descoperit aici, pe lângă rămășițele unei femei, și pe cele a doi copii, or, legenda spune că profetesa troiană a avut cu Agamemnon doi băieți.
Desigur, nici unul dintre detaliile țesute în decursul mileniilor în jurul tragicei vieți a Casandrei nu este sigur. Poate că nu era o brunetă buclată, cu ochi căprui, așa cum a fost descrisă în unele dintre numeroasele surse antice care o amintesc.
Poate că nici măcar nu o chema cu adevărat Casandra. La drept vorbind, nici măcar nu știm dacă ea a existat cu adevărat ca personaj istoric. Dar știm, în schimb, că au existat Troia și Micene și că, în vremuri îndepărtate, existau și profetese misterioase, numite generic „sibile”.
Și nu este deloc exclus ca prințesa Casandra să fi fost chiar una dintre ele, intrată în legendă din cauza unui destin neobișnut. Ori poate chiar prima asemenea sibilă.
Sau, dimpotrivă, ca personajul intrat în istorie să fie de fapt reprezentarea literară a mai multor profetese antice din perioada respectivă, reunite în memoria colectivă sub un singur chip, frumos și tragic deopotrivă.
Citește mai mult: Formula AS
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu