Marele canal navigabil din China, cel mai lung din lume, a început să fie construit din antichitate. Cei aproximativ 2.000 de km au fost realizați prin efortul a peste 3 milioane de oameni

„Marele Canal navigabil din China” reprezintă de fapt o serie de căi navigabile ce încep din capitala Beijing și se încheie în orașul Hangzhou, provincia Zhejiang, care leagă râul Galben cu râul Yangtze. Întinzându-se pe circa 1.800 km, este cea mai lungă cale navigabilă artificială din lume şi reprezintă una dintre cele mai mari şi mai extinse proiecte de inginerie civilă din lume, realizate înainte de revoluţia industrială. La momentul de vârf, avea mai mult de 2.000 de km de căi navigabile artificiale, care legau cinci bazine hidrografice principale ale Chinei.

Canalul a fost construit pentru a permite transportarea surplusului de cereale din agricultura bogatelor văi ale râurilor Yangtze şi Huai, dar și pentru a alimenta capitala şi marile unități militare detașate în nordul Chinei, de teama unei invazii mongole. De atunci, canalul a jucat un rol important în asigurarea comerţului şi realizarea schimburilor culturale între regiunile de nord şi de sud ale Chinei şi este folosit încă şi astăzi ca un mijloc major de comunicare.

Canalul a fost construit în diferite perioade. Realizarea sa efectiva a început în secolul V î.Hr., însă legătura canalelor nu a fost făcută până în secolul al VII-lea d.Hr, când la conducerea țării se afla împăratul Yang al dinastiei Sui. Acesta avea nevoie de o modalitate de a transporta orezul din regiunea fertilă din nord-vestul văii râului Yangtze, pentru a hrăni capitala şi armatele care luptau în mod constant cu triburile nomade.

În secolul VII, mai mult de 3 milioane de ţărani au fost forţaţi să muncească, supravegheaţi de mii de soldaţi. Proiectul a durat şase ani până la finalizare, când aproximativ jumătate dintre ţăranii lucrători erau aproape morţi de epuizare şi foame. Până în anul 735, circa 150 de milioane de kilograme de cereale au fost expediate anual de-a lungul canalului. Alte bunuri, de la bumbac la porţelan, au fost, de asemenea, comercializate, ajutând înflorirea economiei Chinei.

La mijlocul dinastiei Ming (1368-1644), canalul a fost renovat şi au fost proiectate 15 ecluze în vestul provinciei Shandong. În respectiva perioadă armata imperială de transport a crescut la 15.000 de ambarcaţiuni şi la 160.000 de soldaţi angajaţi, care furnizau forţa de muncă pentru a trage barjele încărcate atunci când era necesar. Îmbunătăţirile succesive aduse canalului au permis conducătorilor să facă mai uşor inspecţii la exploataţiile din sud şi le-a permis un control mai mare.

Odată cu dezvoltarea transportului, apariția căii ferate în special, traficul pe canal s-a redus treptat. Astăzi, este navigabil doar de la Hangzhou la Jining. Secţiunile centrală şi de sud sunt întreţinute şi utilizate în principal pentru transportarea cărbunelui de la minele din provinciile Shandong şi Jiangsu. Alte secţiuni ale Marelui Canal s-au colmatat, iar secţiunea nordică a secat în întregime.

sursa: BBC /  Nat Geo /  Encyclopaedia Britannica

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină