Cunoaste lumea

Noutăți

Marea conjuncție Jupiter-Saturn

  •  
  •  
  •  

21 decembrie, ora 17,00. Jupiter și Saturn sunt atât de apropiate una de cealaltă pe cer, încât par a forma o singură lumină, o singură “stea”.

Fenomenul este unul foarte rar, se numește “mare conjuncție” și dacă aveți cer senin vă sfătuiesc să ieșiți dintre blocuri, în curte sau în parc, unde aveți orizontul de sud-vest liber.

Priviți cu ochiul, prin binoclu sau telescop acest spectacol astronomic, imediat după apusul Soarelui, cel mai bine între 17:30 – 18:30.

Imediat după apusul Soarelui, veți observa pe sud Luna în Prim pătrar, ceva mai la stânga două steluțe mai strălucitoare, una care nu scânteiază – planeta Marte, iar a doua care prezintă scintilație – steaua Capella.

În dreapta Lunii, mai jos, spre apus, după ora 17:00, începe să se zărească planeta Jupiter. Dacă aveți răbdare să se mai întunece veți observa ceva ieșit din comun.

Pentru cei cu o privire excelentă, este posibil ca “steaua” de pe cerul de sud-vest să apară dublă! Și nu e nimic greșit. De fapt, priviți spre două planete, aflate una lângă alta, atât de aproape că nu se pot deosebi decât prin binoclu sau telescop.

Planetele Jupiter și Saturn se apropie aparent (evident că ele sunt pe orbite diferite, situate la distanțe reale foarte mari una de cealaltă) de câteva luni, iar acum au ajuns atât de aproape încât nu mai pot fi distinse separat!…

Ultima dată când s-a produs o asemenea apropiere a fost pe vremea lui Galileo Galilei, adică în anul 1623…

Mai mult: Stiință și Tehnică


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii