Magnolia, folosită în mâncăruri și medicină

Numele Magnolia a apărut pentru prima dată în 1703 scris de botanistul francez Charles Plumier (1646–1704), pentru un copac înflorit din insula Martinica.

Copacul a fost numit după botanistul francez Pierre Magnol.

Botanistul englez William Sherard, care a studiat botanica la Paris sub Joseph Pitton de Tournefort, un elev al lui Magnol, a fost cel mai probabil primul după Plumier care a adoptat numele genului Magnolia.

El a fost cel puțin responsabil pentru partea taxonomică a lui Johann Jacob Dillenius Hortus Elthamensis și a lui Mark Catesby Istoria naturală a Carolinei, Floridei și Insulelor Bahama.

Acestea au fost primele lucrări după Genele lui Plumier care au folosit numele de Magnolia, de data aceasta pentru unele specii de arbori cu flori din America de Nord temperată.

Specia pe care Plumier a numit-o inițial Magnolia a fost descrisă mai de către Lamarck și de atunci a fost numită Magnolia plumieri și Talauma plumieri (printre o serie de alte nume), dar acum este cunoscută ca Magnolia dodecapetala.

Florile multor specii sunt considerate comestibile. În unele părți ale Angliei, petalele sunt murate și folosite drept condiment picant.

În unele bucătării asiatice, mugurii sunt murați și folosiți pentru a aroma orezul și ceaiul. În Japonia, frunzele tinere și mugurii florali sunt prăjiți și mâncați ca legumă.

Frunzele mai vechi sunt transformate într-o pulbere și folosite drept condiment; uscate, frunze întregi sunt așezate pe un brazier cu cărbune și umplute cu miso, praz, daikon și shiitake și se pun la grătar. Există un tip de miso care este asezonat cu magnolie, hoba miso.

Scoarța și mugurii au fost de multă vreme folosite în medicina tradițională chineză, unde sunt cunoscuți ca hou po. În Japonia, magnolia a fost folosită într-o manieră similară.

Foto M.C.Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină