Magna Charta Libertatum – documentul medieval care a stat la originea „păcatelor” lumii moderne

În 15 iunie s-au împlinit 804 de ani de la emiterea oficială a Magnei Charta Libertatum, pe vremea regelui Ioan Fără de Ţară, document care a introdus legalizarea actelor scrise în detrimentul hotărârilor verbale, a adus limitări în ceea ce priveşte puterea regelui şi, lucrul cel mai important, poate, a garantat anumite drepturi pentru cetăţenii de rând, marcând astfel trecerea de la mentalitatea medievală, la documentul scris.

De asemenea, istoricii consideră documentul ca fiind esenţial pentru apariţia, la numai 50 de ani distanţă, a primului Parlament al lumii – cel britanic, organizat de Simon Montfort (1208-1265), conte de Leicester, la 20 ianuarie 1265.

Pentru a înţelege pe deplin contextul apariţiei Magna Charta, trebuie să ne întoarcem în timp, în vremea domniei lui Henric al II-lea, născut la 5 martie 1133 la Le Mans, fiu al împărătesei Matilda și al celui de-al doilea soț al său, Geoffrey de Anjou şi strănepotul lui William Cuceritorul.

Caracter aspru, cu o cultură uimitoare și maniere seducătoare, Henric al II-lea a devenit rege al Angliei după o perioadă de lupte pentru tron (1135-1154), în timpul căreia autoritatea centrală a slăbit.

Autoritatea sa, întinsă şi peste mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței – provinciile Anjou, Maine, Touraine, Aquitania și Poitou, a făcut să întărească puterea monarhică, dar să realizeze şi două reforme de mare însemnătate în istoria Angliei: reforma armatei şi, mai ales reforma juridică.

Prima reformă aducea ca noutate posibilitatea înlocuirii slujbei militare datorată regelui de cetăţeni cu o „răscumpărare bănească”, iar cu sumele astfel colectate, regele îşi putea recruta ostași mercenari.

Reforma juridică a presupus, în principal elaborarea „dreptului comun” care uniformiza perevederile legislative în întreg teritoriul Angliei, dar a presupus şi ridicarea în rang a justiției regale, care putea judeca, la cerere, contra unei sume, procesul oricărui om liber.

Un aspect extrem de interesant în reforma juridică realizată de Henric al II-lea a fost reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale, mai ales prin elaborarea Statutelor de la Clarendon, promulgate în anul 1164, care prevedeau imposibilitatea clerului de a mai apela la instanța juridică de la Roma.

Conflictul puternic dintre rege şi arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket, pe această temă, a dus se pare la asasinarea clericului în anul 1170, însă după alţi doi ani de la acest eveniment, Henric al II-lea s-a recunoscut învins, a anulat documentele de la Clarendon, fapt ce a adus împăcarea sa cu reprezentanţii bisericii.

Citește mai mult: Rador

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină