Macuahuitl – formidabila „sabie” a războinicilor azteci. O armă cu aspect primitiv, ce i-a impresionat pe conchistadori, prin eficiența sa!

Încă din cele mai vechi timpuri, fiecare popor și-a dezvoltat propriul stil de luptă și, uneori, propriile arme, adaptate în permanență în funcție de strategiile adversarilor tradiționali sau nou veniți. Dacă strămoșii noștri geto-daci foloseau vestita sabie înconvoiată, căreia nu-i făceau față coifurile și scuturile invadatorilor, egiptenii concepuseră tot o sabie cu formă curbată, numită khopesh, ce prezenta similitudini cu o secure de luptă. Însuși faraonul Ramses II a fost portretizat purtând o asemenea sabie cu formă bizară.

Popoarele din America Centrală și de Sud erau, la venirea invadatorilor portughezi și spanioli, foarte bine familiarizate cu războiul și dezvoltaseră arme și tehnici de luptă redutabile, originale. La azteci, una dintre cele mai folosite și mai eficace arme individuale era macuahuitl, instrument de luptă atipic la care ne vom referi ca la o sabie, deși nu era destinat să provoace leziuni prin împungere, ci numai prin lovire, asemenea unui topor de luptă.

Cunoscută ca o „sabie a aztecilor”, macuahuitl era foarte diferită de săbiile europene sau asiatice cu lamă confecționată din metal. Arma în cauză – despre care conchistadorii spuneau că, folosită de către un războinic aztec, putea decapita un armăsar dintr-o singură lovitură, era confecționată, în principal din… lemn. Un lemn de esență tare, la care erau solid atașate, pe ambele părți, mai multe lame de obsidian, ascuțite precum briciul.

Obsidianul este o rocă vulcanică, formată prin răcirea lavei și conține o mare cantitate de silicați, fiind numit „aurul negru al Epocii Pietrei”. Era utilizat, cu milenii în urmă, la confecționarea uneltelor, datorită rezistenței sale.

Atunci când Hernan Cortés a ajuns în America Centrală, a putut constata în mod direct admirabilele abilități de luptători ale aztecilor. Cronicile îi înfățișează ca luptători neînfricați, crescuți de mici într-o societate în care virtuțile războinice erau la mare preț. Luptătorii azteci obișnuiau să poarte costume care aminteau de cele două animale emblematice pentru cultura lor marțială – jaguarul și vulturul.

În bătălii, aztecii obișnuiau să utilizeze armele macuahuitl în lupta corp la corp, după ce prăștierii și arcașii își epuizaseră „muniția”. Macuahuitl era o armă ce putea fi utilizată cu o singură mână sau cu ambele – caz în care avea dimensiuni mai mari.

Și alte populații războinice din Mezoamerica foloseau macuahuitl. Deși armamentul și strategiile de luptă europene, la data descoperirii Lumii Noi, erau cele mai performante din lume, însuși Cristofor Columb a fost impresionat de eficiența armelor cu aspect arhaic ale băștinașilor. De altfel, Columb a ordonat colectarea unor exemplare, pentru a fi trimise în Spania, alături de alte curiozități.

Din păcate, nici măcar o „sabie” macuahuitl originală nu a supraviețuit până în prezent. Exemplarele expuse astăzi în muzee reprezintă doar replici făurite conform descrierilor și imaginilor existente în cronicile secolului XVI. Ultima „sabie” macuahuitl autentică, rămasă de la azteci, a pierit într-un incendiu din 1884, ce a mistuit o parte dintre prețioasele exponate de la Real Armería de Madrid.

Sursa: www.thevintagenews.com

Autor: Tomi Tohaneanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină