Lucy, cea mai cunoscută fosilă a unui strămoș uman, ar fi murit după ce a căzut din copac

Lucy, cea mai cunoscută fosilă a unui strămoș uman, a murit după ce ar fi căzut dintr-un copac; cel puțin asta sugerează un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din Texas și publicat recent în revista Nature. Lucy a trăit acum 3,18 milioane de ani iar scheletul său a fost descoperit în regiunea Afar din Etiopia în anul 1974. Este considerat unul dintre cele mai vechi și mai complete specimene de hominin descoperite.
„Credem că Lucy a întins mâna pentru a se agăța de o creangă înainte de a cădea din copac. Este ironic faptul că această fosilă care se află de atâția ani în centrul unor dezbateri intense a murit probabil din cauza rănilor suferite dintr-o cădere dintr-un copac”, a declarat antropologul John Kappelman, de la Universitatea Texas din Austin, care a analizat diferitele fracturi observate pe acest schelet.
Noile studii realizate de Kappelman și echipa sa s-au folosit de un computer tomograf pentru a investiga fragmentele fosilei. Aceștia au observat faptul că mai multe fracturi ale oaselor au survenit înainte ca Lucy să decedeze, iar cea mai plauzibilă ipoteză a modului în care se putea alege cu astfel de fracturi ar fi căderea de la înălțime. Potrivit lui Kappelman Lucy a căzut cel mai probabil de la o înălțime de circa 12 metri, lovindu-se de sol cu o viteză de 50 de km/h.
sursa: sciencedaily.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu