Loïe Fuller la București (1902)

Actrița și dansatoarea americană Loïe Fuller (Mary-Louisa Fuller, 1862-1928) a rămas în istoria artelor spectacolului drept inovatoarea dansului modern, întrupând exuberanța Art Nouveau și utopia simbolistă.

A fost creatoarea unui stil special de iluminare scenică, a tehnicii de siluetă și a imaginilor fosforescente.

A utilizat în spectacolele sale efectele vălurilor în mișcare, iluminate artistic din diferite unghiuri, în culori schimbătoare, inovații care i-au adus un succes imens, stagiune permanentă la Paris, la Folies Bergère și turnee în toată Europa și în America.

Purtând zeci de metri de mătase, Fuller manipula costumele voluminoase deasupra capului tranformându-le în flori, fluturi, flăcări sau chiar suprafața lunii.

Peisajul oniric, efemer, rezultat al asocierii mișcării corpului cu tehnologia, al echilibrului între organic și anorganic, captiva publicul.

A fost apropiată de pictorii Henri de Toulouse-Lautrec și Pablo Picasso, ca și de scriitorii Camille Flammarion și Stéphane Mallarmé- cel care îi descria opera drept „o amețeală a sufletului făcut vizibil printr-un artificiu.”

În anul 1902, artista include Bucureștiul în turneul său european, susținând reprezentații la Teatrul Național.

În loja regală se aflau principele Ferdinand și principesa Maria care, impresionată de originalitatea spectacolului, îi propune să-l prezinte unui public mai restrâns, la palatul Cotroceni.

Despre întrevederile avute cu principesa de coroană și desfășurarea evenimentului, Loïe Fuller povestește câțiva ani mai târziu în volumul „Fifteen years of a dancer’s life”/ „Cincisprezece ani din viața unei dansatoare.”

O primă întâlnire între cele două personalități creatoare a avut loc la palatul Cotroceni, într-o „cameră de basm”, care o surprinde pe Loïe prin amenajarea originală, opera principesei.

Dansatoarea remarcă grandoarea camerei străbătută de o colonadă, tavanul cu casetoane aurii, insula din jurul șemineului compusă din divane și scaune joase tapițate cu mătase Liberty, faianța albastră și tapiseriile grele care decorau pereții, ș.a.

Dar cel mai mult o încântă atenția și delicatețea cu care principesa pictase unele piese de mobilier.

După schimbul de formalități, conversația se destinde, Loïe dorind să afle mai multe despre sentimentele pe care principesa de coroană le încerca pentru țara natală și cea adoptivă.

Contemplând o fotografie în care Maria purta un costum tradițional românesc, artista o asociază „unui crin plantat pe un câmp de maci sălbatici”.

Apoi răsfoiesc împreună portofoliul cu acuarele realizate de viitoarea regină a României.

La rândul ei, principesa se arată interesată de repertoriul care o inspira pe Loïe (dansurile sacre sau cele funerare ale hindușilor și egiptenilor) și metoda prin care reușea să transpună trăiri intense în mișcare și dans.

În răspunsuri identificăm o definiție a pantomimei: „un fel de muzică tăcută, o armonie a mișcărilor adaptată situației, căci există armonie în toate – armonie a sunetelor, armonie a culorilor, armonie a ideilor, armonie a mișcărilor.”

Spectacolul de la Cotroceni s-a desfășurat pe o scenă improvizată în sala de mese a palatului în fața unui public numeros, în afară de suverani și principesa de coroană participând la eveniment un alai format din obișnuiți ai curții.

„Adusesem doi electricieni pentru a fi pregătiți, dacă prințesa dorea, să prezint unul sau două din dansurile mele strălucitoare (danses lumineuses).

Între timp, pianistul curții, mă instruise în câteva dintre partiturile pe versuri de Carmen Sylva.”

Programul serii cuprindea douăzeci de dansuri, bazate pe partituri celebre precum Ave Maria de Gounod, Marche Funèbre de Chopin sau concerte de Mendelssohn, dar și bacanale.

Mai mult, dirijorul orchestrei, Edmund Bosanquet, a compus o muzică specială, adaptată pentru dansuri ale bucuriei și durerii.

Seara s-a încheiat cu dansurile strălucitoare, o surpriză pentru regele Carol I, care nu mai asistase la ele până atunci.

„Toată lumea, inutil să spun, m-a felicitat într-un mod cât se poate de fermecător, dar cea mai drăguță dintre toate a fost prințesa Marie, care mi-a adus o fotografie care o înfățișa, pe care scrisese: În amintirea unei seri în care mi-ai umplut inima cu bucurie.”

În timpul organizării plecării din București, Loïe Fuller s-a aflat într-un impas financiar iar principesa Maria i-a venit în ajutor.

În memoriile artistei este descrisă și această întâmplare:

„Am ajuns la ora nouă dimineața. Am fost condusă la etajul doi al palatului, într-o cameră care era chiar mai frumoasă, dacă se poate, decât cea în care fusesem primită prima dată […]

Peste tot se aflau mici statuete drapate pe piedestale. Lângă șemineu se găsea un colț foarte confortabil.

În mijlocul tuturor acestor obiecte frumoase puteai crede că te afli într-un muzeu în miniatură. Am întrebat-o ce îi place cel mai mult dintre toate lucrurile de acolo și ea mi-a răspuns, mătăniile, având o colecție destul de mare.

Ce artistă trebuie să fie pentru a reuni toate aceste obiecte frumoase. Aceasta este camera mea, spuse ea, în timp ce vorbeam, în care orice s-ar întâmpla nimeni nu are voie să mă deranjeze.

Mă refugiez aici din când în când și rămân până când mă simt pregătită să înfrunt lumea din nou.”

Loïe mărturisește că în acele clipe a simțit că se află în prezența unei personalități extraordinare, o femeie admirabilă, mai presus de rang și statut.

„Sunt sigură că ar fi realizat lucruri grozave dacă nu și-ar fi găsit cariera deja trasată pentru ea din ziua nașterii în palatul tatălui ei.”

Principesa l-a chemat pe maestrul de ceremonii care a însoțit-o pe artistă la bancă. În aceeași zi a primit suma de care avea nevoie pentru a-și continua turneul, ajutor pe care Loïe îl va răsplăti cu mai multe ocazii.

Astfel debutează o prietenie îndelungată și controversată, presărată cu o bogată corespondență.

În plan artistic, Loïe Fuller a colaborat la punerea în scenă a unor povestiri ale principesei și la scenariul filmului Crinul vieții, prezentat la Paris în 1920.

Text: Alexandra Rusu

Foto: Loïe Fuller fotografiată de Frederick Glasier, 1902

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Loie_Fuller…

Bibliografie:

Loie Fuller, Fifteen years of a dancer’s life (With some account of her distinguished friends), Small&Maynard and Company, Boston, 1913

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină