Lângă antica cetate Apulon – astăzi Piatra Craivii, locuiește un Hefaistos modern. Un meșter ce făurește săbii DACICE. Să-l cunoaștem pe Komakiza!

La străvechea cetate de la Piatra Craivii se consideră că s-a retras regele Decebal – a cărui patrie a fost cotropită de vrăjmașii veniți câtă frunză și iarbă, pesemne pentru a pune la punct un contraatac și un plan de a-și slava țara de sub ocupație. Cotropitorii i-au dat de urmă și acolo, iar Decebal n-a reușit să-și salveze neamul de sub stăpânirea străină, deoarece și acele fortificații au fost ținute sub asediu până ce bravii noștri strămoși au rămas fără provizii, fără apă.

Știm care a fost sfârșitul viteazului nostru rege în anul 106. e.n., dar astăzi altul va fi subiectul de discuție. Într-o zonă nepopulată (și nepoluată, desigur), nu departe de fosta cetate dacică Apulon (sau Apoulon; oare cuvântul vine de la zeul Apollo?) trăiește un Hefaistos modern. Un tânăr care s-a dedicat cunoașterii istoriei dacilor și, totodată, meșteșugului fierăriei.

Puțini fierari precum Emanuel Bezeriță mai există în țara noastră! Nu se poate spune că e singurul care încearcă să ducă mai departe arta tradițională a prelucrării fierului, dar este printre puținii care știu și pot confecționa arme aidoma celor pe care le făureau străbunii noștri daci, acum două milenii.

Emanuel locuiește într-un sat părăsit cu o jumătate de veac în urmă. „Localitatea cu un singur locuitor” este străjuită și acum de către fostul locaș de cult, aflat în stare de degradare, la clădirea căruia țăranii au întrebuințat și blocuri de piatră provenite de la fortificația geto-dacică aflată nu departe. Adică de la Apulon (Piatra Craivii). Viața sa decurge în solitudine. Nu dispune de facilitățile vieții moderne, dar acest lucru nu-l împiedică să cugete, să muncească, să comunice și să se instruiască.

Pentru a ține legătura cu persoanele apropiate și cu aceia care îi împărtășesc pasiunea pentru istoria strămoșilor noștri și pentru meșteșugul prelucrării fierului se folosește de internet, de telefon. Un meșter antic s-ar fi simțit ca peștele în apă în atelierul lui Komazika. Și foarte probabil este că și Komakiza, așa cum i se zice lui Emanuel Bezeriţă, s-ar simți în mediul său într-un atelier de confecționat falxuri, securi și lăncii de pe vremea „celor mai viteji și mai drepți dintre traci”.

Emanuel este nu doar un dibaci fierar, ci și un… luptător de frunte. Un dac în toată puterea cuvântului! Luptă nu doar pentru păstrarea anticului meșteșug al prelucrării fierului pe nicovală, ci și la festivalurile periodice organizate de reenactori.

Lansare film documentar: TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ – sâmbătă, 12 noiembrie 2016, de la ora 14:00, la cinematograful EUROPA din București – pe Calea Moșilor nr 127. Vezi aici un Promo al filmului:

 

Ce este un reenactor? Cine nu știe… deja bănuiește. Reenactorul este o persoană care se ocupă de reconstituirea istorică, de etalarea echipamentelor de război purtate în trecut, de cunoașterea și imitarea strategiilor de luptă ale înaintașilor, pentru a (se) ajunge (uneori) până la simularea realistă a unor confruntări dintre două cete „inamice” de războinici. Definița e deschisă îmbunătățirilor.

În lume există reenactori care studiază și copiază îmbrăcămintea, armele și strategiile de luptă amerindiene, japoneze, otomane, britanice, germane, maori etc. În România, reenactorii pot fi observați la paradele de 1 Decembrie, ca soldați echipați de la chipiu, până cizme și carabină, precum în vremea Primului Război Mondial. Printre cele mai spectaculoase activități organizate de către reenactorii din România se numără acelea în care au loc „confruntări” între daci și romani.

Komakiza poate confecționa săbii, cuțite, arcuri, cămăși de zale. Ies adevărate minuni de măiestrie din munca brațelor sale! Văzându-l pe Emanuel Bezeriță cum robotește, vei cugeta la el ca la un Hefaistos al zilelor noastre. Ca și legendarul zeu al metalurgiei și al meșteșugurilor, conaționalul nostru nu se dă înapoi nici de la confecționarea altor obiecte din fier, cum ar fi diferitele podoabe și unelte, în afară de armele la care este deja maestru. În cazul său fierăritul este deja o artă.

Nu știm încotro ne va duce viitorul, dar atâta vreme cât vor exista tradiții și astfel de tineri care să le ducă mai departe, vom ști mereu de unde venim și care ne este casa. Oriunde-am fi, nu vom uita c-avem o Țară, o Datină, o Istorie. Și un Neam!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: alba.transilvania-tv.ro, adevarul.ro, wikipedia.org, focusprimatv.ro

Imagini: Facebook, captură YouTube

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină