Kossuth către Nicolae Bălcescu: „Libertatea voastră este spânzurătoarea”!

Pe fondul revoluţiei generale europene, iniţiată la 22 februarie 1848, la Paris, ungurii au declanşat, în fapt un război civil, de secesiune, în cadrul Imperiului Habsburgic, vizând refacerea statului feudal ungar.

Obiectivele au fost exclusiv naţionale, urmărindu-se emanciparea ungurilor de sub tutela germanilor austrieci dar păstrarea, în acelaşi timp, sau, mai corect, aducerea în stare de aservire şi deznaţionalizarea populaţiilor ale căror state se aflaseră înainte de 1526 într-un raport de vasalitate faţă de Coroana ungară.

În ceea ce priveşte Transilvania propriu-zisă, provincie separată de Ungaria la acea dată, 15 martie, zi onorată cu mare fast şi drapele ungureşti, astăzi, tocmai de către victimele ungurilor – secuii, nu are nici o semnificaţie.

La 15 martie 1848 în Transilvania nu era nici un fel de revoluţie. Era linişte. Astfel că, orice aniversare a lui 15 martie pe teritoriul românesc reprezintă un afront, o insult adusă românilor în primul rând, dar şi secuilor!

Trădându-şi adevăratele intenţii la 21 martie 1848, ungurii din Transilvania au votat în Dietă o declaraţie prin care cereau lui Kossuth alipirea principatului la Ungaria.

În replică, în numele cercurilor revoluţionare române, Simion Barmuţiu a redactat la 24 martie 1848, la Sibiu, Proclamaţia prin care românii erau chemaţi la lupta împotriva nobilimii ungureşti, pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică, pentru convocarea unei adunări naţionale proprii şi pentru desfiinţarea iobăgiei.

Aceasta este data începutului revoluţiei transilvane care a dus la convocarea „Adunării din Duminica Tomii” (30 aprilie) de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

Transformând Sibiul în capitală a noii Transilvanii libere, având un program revoluţionar propriu, elaborat sub coordonarea lui Simion Bărnuţiu la 26 aprilie/8 mai, proclamându- se „de sine stătătoare” la 5/17 mai 1848, redactând în acest sens o ”petiţiune”, înmânată de delegaţia condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna împăratului de la Viena şi de episcopul unit Ioan Lemeni, Dietei nobiliare ungureşti de la Cluj, „naţiunea română din Transilvania” şi-a luat soarta în propriile mâini, alegându-şi un guvern (Comitetul permanent) cu Andrei Şaguna preşedinte, Simion Barnuţiu (vicepreşedinte), Aron Pumnul, Avram Iancu, Al Papiu Ilarian ş.c.l. membri şi o armată proprie – Garda Naţională, sub comanda lui Avram Iancu.

Concomitent şi identic au procedat şi românii din Banat şi Partium, a căror adunare s-a desfăşurat la Lugoj, la 4-5/16-17 mai 1848 unde se va constitui un ”Căpitănat” românesc sub conducerea lui Eftimie Murgu.

În replică, ungurimea transilvană a proclamat unilateral, în Dieta de la Cluj, la 29 mai 1848, „unirea” Transilvaniei cu Ungaria şi a trecut la terorizarea satelor româneşti, la lichidarea fizică a bărbaţilor români, cu începere din 2 iunie când, pe domeniile contelui Esterhazy, a avut loc „Măcelul de la Mihalţ”.

Aceasta explică de ce revoluţia română a avut nu numai caracter social ci şi naţional, adversarul constituindu-l Ungaria insurecţionară a lui Lájos Kossuth şi de ce românii au fost nevoiţi să se alieze, de circumstanţă, cu Habsburgii şi Rusia ţaristă împotriva ungurilor.

În toată această perioadă secuii nu s-au clintit. Au stat în expectativă. Abia la 15-16 octombrie 1848, la Lutita (Agyafalva), adunarea generală a secuilor a hotărât ridicareala luptă pentru vechiile lor privilegii şi libertăţi militare, urmarea imediată constituind-o devastarea… curţilor marilor nobili unguri sau ungurizaţi de la Micloşoara, Belin şi Aita Mare.

O lună mai târziu însă, în condiţiile abdicării împăratului Ferdinand V de Habsburg (1830-1848) la 20 noiembrie / 2 decembrie şi înscăunării lui Franz Joseph I (1848-1916), armatele ungureşti, sub conducerea lui Iosif Bem au invadat Transilvania, declanşându-se astfel războiul dintre cele două state care îşi proclamaseră independenţa, Transilvania şi Ungaria.

Pe fond, „insurecţia nobiliară” a trecut la masacrarea populaţiei româneşti, secuii, atraşi de promisiunile lui Kossuth, contribuind cu sălbăticie la genocid.

Circa 40.000 de români, între care peste 100 de preoţi, au fost masacraţi, 12 orăşele şi peste 300 de sate distruse complet prin incendiere, secuii făcându-se vinovaţi, sub conducerea lui Iosif Jeney, de masacrarea locuitorilor şi jefuirea avutului lor, inclusiv de confiscarea şi împărţirea ogoarelor românilor din Hodac, Ibăneşti, Rus, Morăreni, Dumbrava, Manor, Şimandul Mare şi Mic, Murăş-Sâncrai, Sânger, Sântioana şi Şienţ.

Cu tot sprijinul internaţional în „voluntari”, armatele ungureşti nu au rezistat alianţei austro-ruso-transilvane, forţele lui Bem capitulând la Timişoara (10 august 1849), cele ale lui Arthur Görgey la Şiria (13 august 1849) ocazie cu care au fost capturaţi 13 ofiţeri de etnii diferite, dezertori din armata austriacă şi promovaţi de Bem „generali”, iar gruparea generalului Klapka s-a predat, ultima, la Kómarom, la 2 octombrie 1849.

Ca o concluzie a acestor evenimente, menită să-i trezească la realitate pe secuii care, în loc să-şi aniverseze „libertatea” lor la 15 octombrie, o fac, an de an, la 15 martie, când îşi proslăvesc, în fapt, călăii, nu putem da decât mesajul criminalului Kossuth către Nicolae Bălcescu, subliniind convingerile sale ferme despre ceea ce „maghiarimea” trebuia să aducă non-ungurilor:

„Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele care împart teritoriile cu ungurii vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar”.

Învingători, românii au depus armele, ca şi Ungaria, Transilvania redevenind provincie (Mare Principat) în cadrul Imperiului Habsburgic.

De notat că, edificat asupra pretenţiilor ungureşti de a transforma provinciile Ungaria, Oldensburg, Burgenland, Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banat, Partium, Sirmium, Croaţia, Slovacia, Backa, Voievodina (total 13, ca și numărul „generalilor” dezertori prinşi la Şiria şi executaţi la Arad la 6 octombrie 1849), Franz Joseph a renunţat la calitatea de ”rege” al Ungariei, negând implicit existenţa unui ”regat” unguresc printer provinciile sale, acceptând ca entitate doar Marele Principat al Transilvaniei.

Col. Dr. MIRCEA DOGARU

Sursa: Certitudinea

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină