Karl Marx-Hof, cel mai mare bloc de locuințe din lume. Se întinde pe 1 km și a fost construit înainte de al Doilea Război Mondial

Cea mai lungă clădire rezidențială din lume este situat în cartierul Heiligenstadt din capitala Austriei, Viena. Construit între 1927 și 1930 de către arhitectul Karl Ehn, clădirea colosală, lungă de 1100 de metri este intercalată de mai multe tuneluri și tranzitată de patru stații de tramvai. A fost una dintre cele aproximativ 400 de noi complexuri de apartamente municipale, numite Gemeindebauten, construite de social-democrați pentru a oferi locuințe pentru miile de familii rămase pe drumuri după primul război mondial.
După terminarea războiului, în 1918, economia Austriei era complet distrusă. Şomajul, sărăcia şi foametea făceau din Viena un loc în carea viața decurgea destul de greu. Mai mult de 250.000 de lucrători trăiau pe drumuri sau în clădiri distruse de război, fără apă curentă. Alegerea social-democraţilor în 1919 a marcat începutul unei noi ere. Aşa-numita administraţie Rotes Wien sau Viena Roşie a lansat un program intensiv de reformă socială, inclusiv o masivă refacere a caselor populaţiei.
În oraş s-au construit blocuri masive de apartamente, cu propriile lor sisteme de infrastructură, magazine și servicii. Karl Marx-Hof ocupă o suprafaţă 156.000 mp. În interior există 1.382 de apartamente cu suprafaţe cuprinse între 30 mp şi 60 mp. Clădirea include multe facilităţi, inclusiv grădiniţe, locuri de joacă, maternităţi, dispensare, biblioteci, spălătorii, centre de tineret, oficiu poştal, farmacie şi 25 de alte magazine.
Source: Vienna Direct / The Basement Geographer / NYTimes
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu