Cunoaste lumea

Noutăți

Japonezii au anunțat că doresc să extindă calea ferată trans-siberiană pentru a le permite călătorilor să ajungă de la Tokyo la Londra cu un singur tren

  •  
  •  
  •  

Japonia a anunțat că dorește să extindă ruta de cale ferată trans-siberiană pentru a le permite pasagerilor să călătorească direct din Tokyo către Londra cu trenul. Conform celor de la Daily Mail, linia care se oprește acum la Vladivostok se va conecta în prima fază cu ajutorul unui pod lung de 6 km de insula rusească Sakhalin, situată în oceanul Pacific. De aici, calea ferată va traversa insula japoneză Hokkaido, printr-un tunel de 41 de kilometri.

Mass-media japoneză susține că guvernul de la Tokyo a început deja negocierile cu Rusia, iar dacă acestea vor decurge bine, lucrările vor demara cel mai probabil în primăvara anului viitor. Până în prezent, Rusia și-a anunțat doar planuri pentru a lega printr-o linie de cale ferată de mare viteză Moscova de estul țării puțin dezvoltat economic. Președintele Putin va vizita Japonia luna viitoare, iar unii analiști susțin că este posibil ca Moscova să condiționeze planurile japoneze din Siberia cu anumite concesiuni în ceea ce privesc insulele Kurile.

tokyo-to-londra

Calea ferată trans-siberiană măsoară în prezent 9.288 de km și leagă  Moscova și partea europeană a Rusiei cu Orientul Îndepărtat , Mongolia, China și Marea Japoniei. Construcția a început în 1891, iar în prezent aceasta este una din cele mai importante rute de transport ale Rusiei, aproximativ 30% din exporturile țării trecând pe aici.

Viteza maximă pe care o atinge un tren care circulă pe această linei este de 140 km/h, însă japonezii susțin că vor mări viteza de deplasare a garniturilor îmbunătățind semnificativ infrastructura. Linia a fost electrificată, în perioada 1929-2002.

transiberian

sursa: dailymail.co.uk 

sursa: http://siberiantimes.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii