Cunoaste lumea

Noutăți

Italia dă GRATIS o mulțime de clădiri istorice, chiar și castele străvechi! Cum arată clădirile oferite și ce trebuie să facă doritorii pentru a le primi?

  •  
  •  
  •  

În cadrul planului turistic strategic al Italiei, statul italian oferă doritorilor, în mod gratuit, 103 imobile cu importanță istorică – inclusiv case vechi, ferme, hanuri, mănăstiri și chiar castele antice. Totuși, numai întreprinzătorii care intenționează să restaureze și să transforme structurile în obiective turistice vor putea primi, în posesie, un imobil cu însemnătate istorică.

Proiectul este dirijat de către Agenția Proprietății de Stat și Ministerul Patrimoniului Cultural și are scopul de a atrage o parte dintre turiștii care astăzi se concentrează asupra unor obiective și zone turistice dintre cele populare, supraaglomerate.

Astfel, destinațiile turistice mai puțin explorate vor primi un aflux de turiști, iar economiile locale vor avea de câștigat. Scopul este transformarea unor clădiri aflate în proprietatea statului, care astăzi nu mai sunt folosite, în facilități pentru pelerini, turiști, excursioniști.

a

b

În toată țara vor fi disponibile nu mai puțin de 103 locații istorice. Multe sunt situate lângă faimoasa Cale Apiană – străvechiul drum roman ce leagă Veneția de coasta de sud. Încă 200 de obiective istorice vor fi incluse în proiect, în următorii doi ani.

De fapt, nu este prima dată când Italia s-a bazat pe inițiativa privată pentru a pune în valoare unele situri istorice. Prin proiectul „Lighthouse”, de exemplu, au fost puse la dispoziția investitorilor aproximativ treizeci de faruri, în ultimii ani. Cerința a fost aceeași: transformarea structurilor obișnuite în hoteluri și facilități turistice.

c

d

e

f

g

h

i

j

l

n

o

Sursa: inhabitat.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii