Cunoaste lumea

Noutăți

Istorie surprinzătoare: Cum a primit Ştefan cel Mare două cetăţi în Transilvania din partea duşmanului său, Matia Corvin, regele Ungariei…

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: În vara anului 1467, domnitorul moldovean Ştefan cel Mare a desfăşurat o acţiune militară în Secuime, intenţia sa fiind aceea de a-i ridica pe secui împotriva regelui ungar, Matia Corvin. Nemulţumiţi de taxele mare impuse de Matia, oraşele săseşti s-au răsculat, revolta lor fiind înfrântă însuşi de regele maghiar aflat în fruntea armatei sale. După ce a înăbuşit răscoala secuilor, Matia Corvin a strâns o armată, care din spusele istoricilor ar fi fost formată din nu mai puţin de 40.000 de oşteni, hotărât să se răzbune de voievodul moldovean. Aflând de faptul că armata ungară se apropie, Ştefan a adunat şi el 12.000 de răzeşi, lupta dintre oştile celor doi conducători dându-se în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, la Baia.

Deşi era inferiori numeric, oştenii lui Ştefan cel Mare au reuşit să-i învingă pe maghiari, după ce au incendiat oraşul Baia, fapt ce a luat prin surprindere armata condusă de Matia Corvin. În bătălie, ar fi fost rănit până şi regele maghiar, care ar fi fost lovit cu trei săgeţi şi o lance.

În vara anului 1475, de frica unui atac al turcilor, Ştefan cel Mare s-a împăcat cu regele ungar Matia Corvin. Acesta din urma s-a angajat să-l sprijine pe voievodul moldovean în eventualitatea unui atac venit din partea otomanilor. Mai mult, Matia Corvin i-a oferit lui Ştefan Cetatea Ciceu şi Cetatea de Baltă.

Cele două cetăţi au rămas în posesia Moldovei timp de aproape 100 de ani de zile, până la sfârşitul celei de-a doua domnii a voievodului Alexandru Lăpuşneanu (1564 – 1568).

Citeste articolul integral aici: adev.ro/onns9t


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Istorie surprinzătoare: Cum a primit Ştefan cel Mare două cetăţi în Transilvania din partea duşmanului său, Matia Corvin, regele Ungariei…

  1. Din cate stiu si cetatea Ungurasului era tot a lui Stefan.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii