Invenţii realizate din „întâmplare”, dar care au reuşit să schimbe lumea

Află povestea unor lucruri care astăzi ni se par banale și pentru a căror descoperire nu a fost nevoie de laboratoare pline de savanţi sau ani de studiu, ci de „întâmplare”…

Inoxul

Metalurgistul englez Harry Brearly era angajat într-o fabrică de armament şi primise însărcinarea să îmbunătăţească pe cât posibil calitatea oţelului, pentru ca acesta să reziste mai bine la temperaturile înalte, în timpul bombardamentelor.

Tot încercând diferite combinaţii, a creat o structură în componenţa căreia intră 12,8% carbon şi 0,24% crom. Acest oţel rezista bine la temperaturi înalte, dar mai avea o calitate: nu ruginea.

Primele șarje le-a produs într-un cuptor electric cu arc, la 13 august 1913. Atunci nu şi-a dat seama că invenţia va avea o mare căutare în producţia civilă.

Ulterior, pentru a se obţine un oţel inoxidabil de calitate suprioară şi cu un aspect deosebit, compoziţia a mai fost modificată şi îmbunătăţită. Când a ajuns să fie utilizat în industria chimică, dar şi la poducerea articolelor casnice, a fost botezat „inox”.

Plicul de ceai

Ceaiul are o veche tradiţie, însă nu se gândise nimeni să-l folosească altfel decât prin infuzia frunzelor, direct în ibricul cu apă fierbite.

Proprietarul unui magazin din New York, pe numele lui Thomas Sullivan, s-a gândit într-o zi că va fi avantajat dacă, în loc să cântărească frunzele, le va vinde preambalate.

Avantajul ar fi chiar mai mare dacă le-ar ambala în cantitaăţi mici, a gândit acesta. Primele punguţe erau de mătase. Întâmplător,  a scăpat o astfel de punguţă direct în ibricul cu apă clocotită şi i-a plăcut rezultatul.

Anestezia

În zilele sale de început, oxidul de azot, cunoscut sub numele de gaz ilariant, era doar un gaz folosit la petreceri, care făcea oamenii să râdă. Era pur şi simplu o metodă aparte de distracţie la petrecerile din secolul al XIX-lea şi nimic mai mult.

Însă, în 1844, unul dintre prietenii dentistului american Horace Wells a inhalat o cantitate mare de oxid şi în timp ce era ameţit s-a rănit la picior. Spre surprinderea lui a observat că nu simte nicio durere. La scurt timp, Horace Wells a început să folosească oxidul de azot ca anestezic pentru pacienţii săi.

 

Artificiile

Artificiile au fost inventate întâmplător odată cu descoperirea prafului de puşcă. Data exactă nu există în această privinţă, însă se cunoaşte că printre primii care au folosit acestă „invenţie magică” au fost chinezii, care îşi distrau stăpânii bogaţi cu ajutorul lor.

Primele artificii erau produse dintr-o mixtură de nitrat de potasiu, sulfură şi mangal care era introdusă într-un băţ de bambus.

Razele X

Germanul Wilhelm Röntgen a descoperit razele X din pura întâmplare, experimentând în laboratorul său efectele descărcărilor sarcinilor electrice de mare intensitate prin tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.

În 1895, a realizat că dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumina, in conditiile lucrului intr-o camera obscura, un carton care are pe una din suprafetele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar daca este la o departare apreciabila de tub. Röntgen a mers mai departe si a observat ca acelasi fenomen, al inregistrarii transparentei unui corp, are loc si folosind placi fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de catre Röntgen, surprinzând pe cliseele fotografice oasele şi inelul unei mâini a soţiei sale. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puţin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca şi inelul soţiei sale.

Cauciucul

Cauciucul a fost produs pentru prima oară din arborele de cauciuc, însă nu avea proprietăţi chiar mulţumitoare pentru nevoile omului. Produsul îngheţa la frig şi devenea lipicios la caldură, descompunându-se. Mult mai târziu, Charles Goodyear avea să descopere vulcanizarea absolut întâmplător.

După ani de încercări, Goodyear era pe cale să renunţe, însă din greşeală, un angajat a scăpat peste o plită încinsă sulfură şi puţină pulbere de cauciuc. După ce amestecul s-a topit Charles l-a luat din curiozitate şi a văzut că este mult mai elastic, mai rezistent.

Penicilina

 

Bacteriologul britanic Alexander Fleming s-a întors, în septembrie 1928, să lucreze în laboratorul său, după ce-şi petrecuse toată luna august într-un concediu cu familia. În laborator a găsit, într-una dintre capsulele Petri cu culturi de stafilococi (obiectul studiului sau la momentul respectiv) un lucru neobisnuit – printre coloniile de stafilococi crescuse o colonie de microorganisme de culoare albăstrie, un mucegai verde-albastru, iar în jurul lui dispăruseră stafilococii.

Fleming a realizat de îndată că este vorba de ceva important. A inceput să cultive separat şi să studieze acel mucegai albăstrui pe care l-a identificat, câteva luni mai târziu, drept Pennicilium notatum, care se pare că avea în compoziţia lui un un agent antibacterian capabil să distruga stafilococii (bacterii patogene care pot produce infecţii în organismul uman).

 

Sursa: geniusstuff.com
sursa foto: pinterest.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină