Inovație în medicină: Un „bandaj injectabil”, realizat din alge și nanoparticule, poate opri sângerarea internă în mai puțin de 3 minute

Oamenii de știință au inventat un „bandaj” injectabil, realizat dintr-un ingredient alimentar comun și nanoparticule, capabil nu doar de a opri sângerarea aproape instantaneu, ci și de a vindeca rânile. Atunci când ne rănim, nu sângerăm doar la exterior. Deseori se întâmplă să suferim și sângerări interne, pe care trebuie să le oprim în cel mai scurt timp, asta pentru ca viața noastră să nu fie pusă în pericol. În ultimii ani, oamenii de știință au dezvoltat diferite tipuri de materiale care tratează rănile exterioare, dar obținerea aceluiași efect și în cazul rănilor interne nu a fost niciodată atins.
Acum, o echipa de ingineri biomedici de la Universitatea din Texas au inventat un nou bandaj injectabil. Este alcătuit dintr-un agent de gelifiere derivat din alge marine și din nanoparticule de argilă. Împreună, aceste ingrediente formează o substanță foarte absorbantă, asemănătoare unui jeleu, cu un conținut de apă foarte mare, care poate fi folosită cu succes ca pansament pentru rănile interne.
„Hidrogelurile injectabile sunt materiale foarte promițătoare pentru vindecarea leziunilor interne și a sângerărilor. Aceste biomateriale pot fi introduse în organism folosind abordări minim invazive”, notează cercetătorii în studiul lor.
Substanța principală din hidrogelul injectabil al echipei este k-caragenanul gelatinos, derivat din alge marine roșii comestibile, folosit ca agent de îngroșare pe bază de plante în multe alimente. Testele pe animale și oameni au arătat deja faptul că acest bandaj minune coagulează sângele în mai puțin de trei minute.
sursa: https://www.sciencealert.com/injectable-bandage-carrageenan-seaweed-stop-bleeding-wound-promote-healing
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu