Cunoaste lumea

Noutăți

Inimi ciudate din regnul animal

  •  
  •  
  •  

Orice caracatiță are trei inimi. Două sunt dedicate pompării sângelui, iar cea de-a treia se ocupă de restul corpului cefalopodului.

Din cauza faptului că această inimă unică responsabilă pentru atât de mult se oprește atunci când animalul înoată, caracatița o protejează mai mult, târându-se.

O altă adaptare de acest fel este cea a broaștei de pădure, care trăiește în zona arctică. Pentru a rezista într-un mediu atât de ostil, acest mic animal încremenește când vine gerul, iar inima se poate opri timp de zile întregi, chiar săptămâni, fără ca broasca să moară.

Pentru a pompa sânge la o înălțime de circa cinci metri, inima girafei este un organ cu totul excepțional.

Mai ales că trebuie învinsă și gravitația: în timp ce sângele spre picioare se duce mai ușor grație acestei forțe, pentru a-l împinge spre capul care se află la aproape doi metri de locul în care se află poziționat cordul este nevoie de un „ajutor”: astfel, girafa are în dotare un mușchi în vena jugulară, astfel încât mișcatul continuu al capului să nu afecteze animalul în momentul în care sângele din cap se întoarce la inimă.

Cel mai mare animal din lume, balena albastră, trebuie să aibă și o inimă pe măsură. Este nevoie de patru oameni care să care organul enorm, care are 180 de kilograme, peste un metru în diametru, fiind capabilă să pompeze 150 de litri de sânge la fiecare bătaie.

Respingătorul gândac de bucătărie are o inimă ca nicio alta: are 13 camere și nu face să circule sânge, ci o substanță vâscoasă, gălbuie, numită hemolimfă.

Și mai interesant este faptul că inima acestor gândaci nu bate – mușchii din cavitatea toracică se contractă și se relaxează pentru a trece hemolimfa.

Ca în cazul majorității speciilor de pești, și inima peștelui-zebră are două camere și aceleași atribuții ca în cazul inimii umane. Ceea ce face diferența majoră între inima acestui pește și a altora este capacitatea de a regenera mușchiul cardiac.

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii