Înainte de a fi globaliști, suntem europeni și, înainte de a fi europeni, suntem români!

A trebuit să ne confruntăm cu epidemia noului coronavirus pentru a conștientiza că, de 30 de ani, România nu mai este o țară producătoare, ci una consumatoare, cu repercursiuni extrem de grave asupra siguranței naționale.

România, deși este o țară recunoscută drept bogată în resurse naturale și umane, a sfârșit prin a fi excesiv de dependentă de producția altor țări și, încet-încet, de resurse umane venite de aiurea.

Mai mult, o mare parte din producția pe care o importă, este făcută pe alte meridiane, dar cu materie primă de la noi; altfel spus, vindem materie primă la prețuri mici și importăm marfă prelucrată din materia noastră primă, la prețuri foarte mari.

Adică întreținem alte economii, ridicăm nivelul de trai al altora. Mai constatăm, cum era de altfel de așteptat, că, preocupați de propria lor securitate – sanitară, în primul rând acum, alimentară, etc. – așa-zișii noștri parteneri au declinat scurt solicitările României, prioritizând, firesc, nevoile lor: impun restricții la exportul de medicamente, de alimente și materiale etc.

Când în joc este supraviețuirea unui grup, de obicei, cei puternici nu mai țin cont de nevoile celor mai vulnerabili, astfel că toate înțelegerile, parafate și semnate în perioadele de acalmie, cad. Homo homini lupus est ( Omul este lup pentru om) este o sintagmă care, din nou, se verifică pe teren ca să zicem așa.

Da, din nou, a câta oară?, facem un inventar al scadențelor noastre: avem mare, dar n-avem flotă comercială, avem fluviu, Dunărea – al doilea ca mărime din Europa, având un curs inferior pe teritoriul nostru pe o distanta apreciabilă, de 1075 km între localitățile Baziaș și Sulina –, dar n-avem flotă fluvială, avem păduri și mari resurse de gaze, dar le exploatează sălbatic alții, avem câmpii roditoare – cum era cândva cu Grânarul Europei? –, dar avem făină de grâu sau de mălai, zahăr și legume în mare parte importate, avem dealuri, care cândva erau pline de pomi fructiferi, dar nu mai avem aproape deloc fabrici de conserve, de sucuri și siropuri naturale, etc., dar importăm fructe, fructe uscate, sucuri, dulceață etc., etc., etc. Lista este lungă și umilitoare pentru noi.

Că lumea și-a schimbat paradigma, astfel încât există o interdependență globalizată este, neîndoielnic, un adevăr. Că în această matrice de relații complexe se pot crea structuri economice care să-ți asigure ca țară o serie de coordonate de libertate și, pe alocuri, chiar de autarhie, nimeni, iarăși, nu poate nega.

Dacă nu trădarea și prostia, cine ne împiedică să dăm Statului posibilitatea gestionării resurselor strategice (mitul potrivit căruia Statul este un prost gestionar al resurselor, este încă unul livrat cu ostentație de adulatorii fără rezerve ai capitalismului și care este contrazis de reputați economiști și de realitate!) – și coordonarea domeniilor precum energia, sănătatea, educația, transportul, mediul, alimentaţia, cercetarea etc.? Răspunsul corect, nimeni!

Dacă nu trădarea și prostia, cine ne împiedică să devenim independenți energetic, să reindustrializăm țara, să revitalizăm agricultura, să ne dezvoltăm capacitățile de transport și comerț, să creionăm, cu respect pentru mediu, o ambianță turistică pe măsura spațiului generos pe care-l avem? Răspunsul corect, nimeni!

Dacă sistemul financiar într-un Stat este unul vital, de ce nu avem o structură financiară coordonată de Stat în paralel cu cea privată care s-a organizat oligarhic ca o Banctocrație, care tinde să dicteze, aici și aiurea, politicile sale orientate strict spre câștig, ignorând coordonatele sociale, de mediu, de stabilitate, etc.?

Ce sunt supermarketurile: Kaufland, Auchan, Carrefour, Metro, Selgros, Lidl, Penny și altele asemenea? Niște banale hale în care, cu preponderență, producătorii externi/străini, nu cei români, își expun și vând produsele.

România nu știe să facă hale? Cu siguranță că știe, cu o condiție: ca factorul decizional politic să fie unul capabil și cu grijă pentru cetățeanul român și interesele acestuia, nu cu grijă pentru interesele altora.

Dacă mâine aceste supermarketuri (care după unele estimări, cred, realiste, asigură marfă de import în proporție de peste 90%) se închid, de unde ne mai aprovizionăm îndestulător noi, românii, dacă micii producători ai noștri sunt chiar mici și nu pot să facă față cererii de produse?

Această criză sper că va fi un îndemn nu numai la reflecție, ci și la acțiuni concrete capabile a redefini politica noastră statală. Înainte de a fi globaliști, suntem europeni și înainte de a fi europeni, suntem români și trebuie să avem grijă de ce am moștenit și să valorificăm foarte bine talanții primiți.

Este timpul să ne luăm resursele în propriile noastre mâini și să le valorificăm rațional. Este timpul să trecem de la statutul mediocru de simpli consumatori la cel de producători și consumatori inventivi / talentați / raționali, așa încât, în orice moment, România să aibă o plasă de siguranță, una pe care, acum, nu o are.

Multora trebuie să le spunem până aici!!! România nu-și mai poate permite să fie batjocorită de nimeni, nici din interior, nici din exterior!

Cei care pot sta drept, fermi și demni, în fața oricăror provocări, menite a fragiliza, destabiliza sau subjuga România, să pretindă conducerea politică în Stat și le-o acordăm!

Cei care au puterea decizională în Stat și nu se ridică la înălțimea acestor provocări, să se gândească la faptul că, dincolo de efectele de tip lebăda neagră care le poate spulbera securitatea într-o clipă!, va veni, oricât de târziu, pedeapsa – și nu ne gândim la cea divină!

Mircea MĂLUȚ

Text preluat din ziarul Certitudinea

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină