În peșterile din Siberia au fost identificate noi surse de substanțe antibiotice. Lupta cu bacteriile rezistente la antibiotice devine tot mai acerbă!

Orice persoană cât de cât informată știe că anumite bacterii patogene devin din ce în ce mai rezistente la antibioticele actuale. De aceea, se fac mari eforturi, la nivel global, pentru identificarea unor noi surse de substanțe antibiotice.
Rezistența la medicamente survine atunci când microorganismele – bacteriile, fungii și paraziții, suferă anumite modificări și adaptări, prin expunerea îndelungată la medicația menită să le combată, precum antibioticele, antifungicele sau antihelminticele.
Fără antibiotice și antifungice eficiente în prevenirea și tratamentul infecțiilor, o mare parte dintre procedurile medicale, cum ar fi transplantul de organe și intervențiile chirurgicale majore, devin extrem de riscante, deoarece reușita intervenției terapeutice inițiale poate fi zădărnicită de un ulterior atac al microorganismelor patogene.
Unul dintre mijloacele prin care pot fi descoperite lucruri noi este să cercetezi acolo unde nimeni n-a mai căutat. Urmând acest principiu, au fost identificate, de către cercetătorii ruși, noi locații unde s-ar putea afla surse de substanțe cu proprietăți antibiotice. Este vorba despre formațiunile carstice din Siberia.
Una dintre caracteristicile peșterilor siberiene este că acestea sunt destul de friguroase, având temperaturi de 2-4⁰C. De aici și caracterul aparte al ecosistemelor care s-au format în interiorul lor. Printre peșterile din regiunea Baikal, cele mai atractive pentru oamenii de știință sunt peștera Botovskaya, peștera Okhotnichya, cele din stepele Tazheranskaya, precum și complexul Bolshaya Oreshnaya, din regiunea Krasnoyarsk.
Botovskaya este cea mai lungă peșteră din întreaga Rusie, în vreme ce peșterile din stepa Tazheranskaya datează de pe vremea formării lacului Baikal, lucru care s-a petrecut acum peste 30 de milioane de ani. Baikalul este cel mai adânc și de vechi lac de pe Terra.
Acum, în acele peșteri se caută microorganisme capabile să producă substanțe active cu proprietăți antibiotice. În complexul carstic Bolshaya Oreshnaya din regiunea Krasnoyarsk au fost identificate substanțe biologic-active care inhibă dezvoltarea fungilor și a bacteriilor (compuși antibiotici).
În laptele de stâncă („montmilch”) prelevat de aici au fost identificate zece noi tulpini de actinobacterii, capabile să producă substanțe cu efecte antibiotice. De precizat că laptele de stâncă sau mondmilch-ul este un amestec de apă și calcit, care se formează în unele formațiuni carstice și are o consistență păstoasă. Aceste actinobacterii fabrică substanțe biologic-active care inhibă creșterea microbilor și fungilor patogeni. Una dintre tulpinile bacteriene a produs peste 120 compuși, dintre care peste 100 sunt noi, nemaifiind studiați în prealabil.
Pentru ca un astfel de compus cu proprietăți antibiotice să se transforme într-un medicament care să ajungă pe rafturile farmaciilor, este necesar să fie realizate numeroase studii. Trebuie urmate o serie de etape birocratice, trebuie dovedit că noul antibiotic este superior celor utilizate în trecut contra unei/unor bacterii, că este eficace în tratarea unor infecții și că nu este toxic pentru organismul omenesc. Oricât ar fi de greu, eforturile pentru descoperirea și punerea pe piață a unor noi antibiotice trebuie întețite, având în vedere că bacteriile patogene fac față tot mai ușor medicației existente.
Autor: Tomi Tohăneanu
Surse: siberiantimes.com, www.who.int
Imagini: siberiantimes.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
pana ajung la noi … avem de asteptat . sa retinem : citromicina – extract din seminte de grepfruit – si se gaseste si in Romania ! sa ne informam continu – sa cunoastem lumea !
Apropo de citromicina (citromycin) – daca citim linkul https://www.jstage.jst.go.jp/article/antibiotics1968/22/3/22_3_112/_pdf vedem ca a fost izolat in 1969 dintr-o specie de Streptomyces, si nicidecum din citrice. [Nu tot ce se numeste CITRO- deriva din citrice:)) ex Citrobacter]. ”Citromicina” vinduta online e doar un extract netestat din simburi de citrice care nu stim singur daca omoara pe cineva si in ce concentratie, iar dupa reclama suna a panaceu universal. In articolul despre Citromicina/pubmed e listata si concentratia minima inhibitorie (deci bacteriostatica) pt cele mai frecvente tulpini patogene, cit si activitatea reziduala antibacteriana a substantei la diverse valori ale pH-ului,precum si metoda de fabricare. Acuma daca teoretic e mai buna sau mai proasta decit alte antibiotice aflate in uz, cei interesati pot afla prin compatrarea datelor de specialitate de pe internet. Ideea e ca antibiotice sint peste tot, caci asa se mentine echilibru ecologic intre microorganisme. Problema e ca nu stim cite din ele sunt substante stabile, relativ netoxice pt om, cite pot fi sintetizate usor, si cine are interesul sa le produca si comercializeze fara a scoate profit nesimtzit de pe ele. Antibioticele sint doar un ajutor temporar si partial pt orice organism viu, deoarece imunitatea proprie rezolva pina la urma infectia.