In memoriam TRAIAN VUIA (1872-1950): pionier al aviației mondiale

Posted on 5 septembrie 2021 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie // 0 Comments

Traian Vuia, inventatorul „aeroplanului-automobil” și realizatorul primelor zboruri autopropulsate din lume, a încetat din viață la 3 septembrie 1950 la vârsta de 78 de ani, într-un cămin de bătrâni din București.

Datorită invențiilor sale ar fi meritat să fie tratat ca una din marile glorii științifice ale omenirii și să se bucure de beneficiile aplicării acestora în industria aeronautică, dar, dezinteresat de avantajele lumii pământești, el a trăit modest și prea puțin înconjurat de onoruri întreaga viață.

Contribuția sa la dezvoltarea aeronauticii modiale a fost esențială. El a fost primul care a demonstrat că viitorul aviației sunt aparatele de zbor mai grele decât aerul și cu propulsie proprie, iar nu baloanele cu heliu sau alte gaze asupra cărora se concentrau toți inventatorii la începutul secolului XX.

Traian Vuia a realizat în 1906 primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, construit de el însuși (avionul „Vuia nr. 1”), o victorie zdrobitoare asupra opinei savanților care considerau proiectul său o utopie.

„Din tinerețe aveam convingerea, ba chiar certitudinea că zborul se poate realiza prin mijloace mecanice” spune el mai târziu.

Ideea îi venise observând zborul păsărilor, în special al gâștelor, care se înălțau numai după ce alergau o anumită distanță pe sol. După numeroase studii și experimente, Vuia a demonstrat că pentru a se putea ridica, aparatul de zbor trebuia să obțină mai întâi o anumită viteză la sol.

El a realizat pentru prima oară în istoria aviației trenul de aterizare, care permitea câștigarea vitezei necesare decolării.

Traian Vuia s-a născut la 17/29 august 1872 în satul Surducul Mic din comuna Bujoru (astăzi Traian Vuia, jud. Timiș), fiind fiul preotului Simeon Popescu, născut din relația cu Ana Vuia, fiică de preot și nepoată a protopopului din Lipova.

Legătura acestora nu a putut fi oficializată din cauza faptului că, potrivit canoanelor bisericii ortodoxe din acea vreme, preoții văduvi nu puteau să se căsătorească a doua oară.

Simeon Popescu și Ana Vuia au avut trei copii (Elena, Traian și Ghizela), care au fost crescuți întocmai ca niște copii legitimi, motiv pentru care în anii de școală băiatul a fost înscris în cataloage și în foile matricole cu numele de Traian Popescu.

După studiile primare și liceale la Surducu Mic, apoi la Făget și Lugoj (1884-1892), Traian, care era pasionat de zbor și visa să ajungă inginer, s-a înscris la Școala Politehnică, secția mecanică din Budapesta.

După aproximativ un an a fost nevoit să renunțe la Politehnică din cauza faptului că nu avea mijloacele necesare să se întrețină și să plătească taxele, prezența fiind la această școală obligatorie.

În 1893 s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta, unde frecvența nu era obligatorie, putând astfel lucra concomitent ca secretar într-un birou de avocatură.

La facultate a fost coleg cu Petru Groza, cu care s-a împrietenit și care peste timp îi va acorda ajutor la nevoie. După absolvirea facultății, a lucrat ca avocat în mai multe birouri de avocatură din Lugoj și Vârșeț (1895-1902).

O legătură specială a avut cu avocatul Coriolan Brediceanu din Lugoj, în biroul căruia și-a făcut stagiatura și cu fiul acestuia, Tiberiu Brediceanu, viitorul compozitor, pe care îl cunoștea din anii de studenție.

În 1901 Traian Vuia și-a luat doctoratul în drept la Universitatea din Budapesta.

În toată această perioadă, el a încercat să pună în practică ideea de a construi o „mașină” de zbor, de aceea în vara lui 1902 a abandonat avocatura și a plecat la Paris, care era centrul aeronauticii mondiale, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții.

După o amplă documentare, a întocmit un memoriu intitulat „Proiect de aeroplan automobil” prezentat Academiei Franceze la 16 februarie 1903, în care argumenta că zborul cu un aparat mai greu decât aerul era posibil, dar care a fost respins, fiind considerat o himeră.

Nu s-a descurajat și cu sprijinul material al unor prieteni români din Paris și Lugoj a construit un aparat de zbor, brevetându-și invenția în Franța la 7 august 1903.

După câteva încercări neizbutite de a se desprinde de sol, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson (lângă Paris), zborul a reușit, fiind considerat un mare succes.

Era o revanșă în fața lumii științifice și a colegilor de breaslă, care anterior îl ridiculizaseră, considerând că aparatul era prea greu pentru a se putea desprinde de la sol.

Aeroplanul era dotat cu un mijloc propriu de decolare, „trenul de aterizare”, o noutate absolută în istoria aviației. În scurt timp, principiile de zbor ale lui Vuia au fost însușite de alte persoane, care au pretins întâietatea primului zbor cu avionul (ca de exemplu brazilianul Alberto Santos-Dumont).

Deși confruntat în permanență cu lipsa resurselor financiare, în perioada ce a urmat și-a perfecționat aeroplanul, aducând îmbunătățiri motorului și altor componente.

Printre invențiile sale se mai numără un generator de abur (1925), cu care a revoluționat industria producătoare de energie și două elicoptere (între 1918 și 1922).

Traian Vuia nu a fost sprijinit nici de statul francez, nici de statul român pentru valorificarea industrială a invențiilor sale, confruntându-se tot timpul vieții cu lipsuri materiale.

În 1946 a suferit o paralizie a părții stângi a corpului și, pentru că nu avea familie, a fost luat în îngrijire de un vechi prieten (Petre Ciolan), care locuia tot în Franța.

La 28 iunie 1950, la dorința sa de muri în țară, a fost adus la București cu ajutorul lui Petru Groza, care era atunci prim-ministru și instalat în Căminul de bătrâni nr. 13 din strada Brădetului 24, unde se va stinge din viață la 3 septembrie (după alte opinii, la 2 septembrie) 1950.

Controversatul om politic are meritul de a fi acordat sprijin vechiului său prieten la bătrânețe, susținând alegerea sa ca membru de onoare a Academiei Române (1946), acordându-i o pensie lunară din partea statului român și organizându-i funeralii naționale. În memoria sa, aeroportul internațional din Timișoara poartă numele Train Vuia.

Text: Daniela Lupu

Biblioteca MMB