În general, plantele cresc încet, dar există și specii vegetale care cresc văzând cu ochii! Care sunt ele și cât de repede se pot dezvolta?

De obicei, suntem înclinați să credem că plantele se dezvoltă cu încetinitorul. Dacă, într-adevăr, creșterea majorității plantelor nu este sesizabilă de la o zi la alta, unele plante pot crește cu o viteză uimitoare într-o lună sau o săptămână. Hai să trecem în revistă plantele care cresc într-o zi cât altele-n trei… Sau chiar mai iute de-atât!
Bambusul este un campion greu de egalat, în ceea ce privește viteza de creștere. De aceea, produsele obținute bambus sunt considerate eco-friendly (prietenoase față de mediul înconjurător). Unele specii de bambus cresc chiar și câte 10 centimetri pe zi, în condiții prielnice!
Algele sunt prezente aproape pretutindeni în lume și sunt caracterizate de către o creștere explozivă, observabilă de la o zi la alta, Uneori, ele pot fi periculoase pentru alte specii acvatice, deoarece pot consuma rapid imense cantități de oxigen și nutrienți.
Lintița („duckweed”) este o planta acvatică ce aparține genului Wolffia și produce florile cele mai mici din tot regnul vegetal. În doar 30 de ore, o astfel de plantă parcurge un ciclu complet de viață. Dacă, teoretic, o astfel de plăntuță s-ar reproduce nestânjenită, cu o maximă eficiență, și la fel s-ar întâmpla și în ceea ce le privește pe „urmașele” sale, atunci ar rezulta o cantitate de lintiță de patru ori mai grea decât întreaga planetă, într-un interval doar… patru luni.
Arborii Sequoia sunt cunoscuți pentru vârstele incredibile și dimensiunile impresionante pe care le pot atinge. Dar ei excelează și-n domeniul rapidității creșterii! Vreme de 10 ani, ei pot crește cu o viteză de 120-180 de centimetri pe an, urmând ca în următoarele trei decenii de viață să crească ceva mai încet, cu 60 de centimetri pe an. La fel de impresionantă este și creșterea circumferinței lor, de la an la an, în prima parte a vieții.
Acacia este un arbore care, de asemenea, poate crește foarte iute. Un arbore plantat în Malaezia a avut o creștere uimitoare, înălțându-se la 10 metri în doar un an și o lună. Arborii care cresc într-un climat tropical se bucură de condiții bune pe toată durata anului, ceea ce îi face, uneori, să crească cu o viteză uluitoare.
Kudzu este o plantă cățărătoare din estul Asiei care poate crește văzând cu ochii, de la o zi la alta. Într-o zi, o astfel de plantă se poate prelungi cu peste 30 de centimetri, dacă dispune de condiții excelente de dezvoltare. De aceea, ea este considerată, uneori, o plantă dăunătoare, mai ales că, în creșterea sa, poate sufoca, literalmente, alte specii vegetale. Este o specie extrem de invazivă, originară din Japonia, care astăzi s-a răspândit și în alte zone ale lumii, inclusiv peste Ocean, în Statele Unite.
Autor: Tomi Tohăneanu
Sursă informații și imagini: www.conservationinstitute.org
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu