Impresionant: Câteva zeci de oameni și-au riscat viețile și au făcut un lanț uman în Golfului Mexic pentru a salva mai multe persoane luate de curenții puternici

Câteva zeci de oameni au format un lanț uman care s-a întins pe o distanță de circa 100 de metri în largul Golfului Mexic pentru a salva un mai multe persoane care fuseseră prinse de curenţii puternici și duși în larg. Nouă persoane au fost salvate în impresionantă acțiune, printre acestea numărându-se și o bătrână care, purtată de curenți, suferise și un atac de cord de teamă că se va îneca.
„A fost un val de umanitate care ne-a demonstrat că poate încă nu ar trebui să ne pierdem speranța cu privire la lumea în care trăim. Eram la picnic cu familia și când am văzut ce se întâmplă i-am spus unui tip să încercăm să atragem cât mai mulți oameni pentru a forma un lanț uman. Când una dintre furnici are probleme, toate celelalte din colonie îi vin în ajutor. Teoria mea a fost să adunăm destui oameni, să ajungem în larg și să tragem persoanele din curenți. A fost uimitor: toți acești oameni diferiți, străini complet, care nici măcar nu și-au cunoscut numele, au lucrat împreună”, a declarat Derek Simmons, unul dintre salvatori, pentru cotidianul britanic The Guardian.
La început oamenii au fost timorați de ideea de a lua parte la acțiunea de salvare, cei mai mulți temându-se să nu fie și ei trași de curent. Însă, rapid, tot mai mulți oameni au început să vină și în scurt timp aproximativ 80 de persoane ajunseseră deja în largul mării aproape de grupul celor aflați în pericol. Oamenii au tras la mal mai întâi copiii, după care, la final, cel mai greu le-a fost să o aducă la mal pe p bătrână, care nu mai era conștientă. Acțiunea de salvare s-a încheiat cu bine iar mobilizarea celor aflați pe plajă a dus cu siguranță la salvarea întregului grup luați de curent. Potrivit salvamarilor locali, o intervenție a echipelor de salvare specializate ar fi luat mai mult, iar în aceste situații fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte.
sursa: https://www.theguardian.com/us-news/2017/jul/11/80-people-form-human-chain-rescue-gulf-of-mexico-florida
sursa: http://www.telegraph.co.uk/news/2017/07/11/beachgoers-form-incredible-human-chain-save-drowning-family/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu