Importanţa tehnologiei în viaţa noastră

Inovaţiile tehnologice nu încetează să surprindă utilizatorii din întreaga lume. Zi de zi apar noi concepte şi noi modele de instrumente tehnologice care au scopul de a uşura şi de a îmbogăţi experienţa utilizatorilor.
SpinMag.org prezintă majoritatea acestor noutăţi având grijă să dezvăluie facilităţile pe care acestea le oferă publicului larg. O astfel de noutate este reprezentată de apariţia unui nou telefon pliabil, marca Samsung.
Un brevet depus recent de Samsung confirmă intenţia producătorului de a oferi un smartphone pliabil care are acelaşi principiu ca şi Huawei Mate X, plierea realizându-se însă spre exterior.
Conform anunţurilor recente, Galaxy Fold este doar primul model dintr-o gamă de trei smartphone-uri pliabile aparţinând brandului Samsung.
Carcasa noului telefon va fi compusă din trei elemente, iar două părţi ale acestuia vor fi conectate la centrul mobilului printr-un segment flexibil. Astfel, este posibilă obţinerea aceluiaşi rezultat ca şi în cazul Huawei Mate X, respectiv apariţia unui smartphone care se pliază spre exterior.
Avantajul este că, la fel ca Mate X, dispozitivul va fi mai subţire fără cel de-al treilea ecran găsit pe Galaxy Fold. În partea din spate a telefonului mobil se va regăsi şi o mică clemă pentru a bloca modul tabletă mobilă.
În realitate, Samsung ar fi ezitat să lanseze acest telefon mobil înainte de Galaxy Fold. Până în acest moment nimeni nu ştie care va fi designul ideal pentru un smartphone pliabil. Pentru moment, este vorba de experimentare şi în cazul Samsung.
Citeste mai mult: Adevărul
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu