Imperiul Britanic – cel mai mare din istorie. Care sunt popoarele care li s-au opus englezilor cu înverșunare?

Când ai promovat de la nivelul de superputere la cel de imperiu, menținerea acestui statut nu este deloc ușoară. Oricât ar fi de slabe și de lipsite de mijloace de atac, națiunile și populațiile oprimate nu vor accepta la nesfârșit „binefacerile” oferite de către metropolă. De asemenea, nici extinderea unui imperiu nu va avea loc fără împotrivire!

Așa s-a întâmplat și în cazul Imperiului Britanic – cel mai întins care a existat vreodată. La un moment dat, se spunea, la Londra, că în Imperiu soarele nu apune niciodată, fiind stăpânite vaste teritorii atât în Est, cât și în Vest.

Armata britanică din epoca victoriană era una dintre cele mai bine echipate și experimentate din lume. Forțele sale erau distribuite din nordul Africii și până în Pacificul de Sud. Soldații britanici dispuneau de un echipament de luptă modern. Instruirea lor se afla la standardele cele mai înalte. Oponenții lor erau numeroși și diferiți ca metode de luptă, lucru care n-a prea contat.

Cei mai faimoși oponenți ai armatelor coloniale britanice au fost zulușii. Războinicii lor erau extrem de duri, de agresivi. Mai înainte de un atac ei puteau alerga kilometri în șir fără a obosi și fără a le scădea capacitatea combativă. Utilizau sulițe scurte, spre a-și nimici dușmanii. Zulușii își ascultau liderii cu strășnicie, nu dădeau un pas înapoi și obișnuiau să își atace inamicii în valuri. Pentru a aduna laolaltă diversele teritorii din Africa de Sud, britanicii au trebuit să se confrunte cu zulușii.

Inițial, zulușii au obținut o victorie răsunătoare, cea de la Isandlwana. Mai apoi, cu toată ferocitatea, tenacitatea și curajul dovedite, zulușii nu s-au putut opune armelor de foc ultramoderne ale englezilor, doar cu lănciile lor. În bătălia de la Ulundi, atacurile neînfricate ale băștinașilor au dus la mari pierderi în rândurile acestora, cu minime câștiguri. În orice caz, confruntările cu zulușii i-au învățat pe englezi un lucru: nu trebuie să-ți substimezi adeversarul, chiar dacă pare slab și nu dispune decât de arme primitive.

Britanicii au avut de luptat și cu Imperiul Așanti, situat în actuala Ghana, spre a prelua resursele naturale. Îi interesa mai cu seamă aurul. Ostașii Așanti aveau arme primitive, dar nu se poate spune că le lipsea curajul și nici experiența de luptă pe propriul teritoriu. Erau obișnuiți să mizeze pe elementul surpriză, în atacurile pe care le lansau în locuri nefavorabile inamicului, cum ar fi jungla sau zonele deluroase. Luptătorii Așanti formau grupuri de atac care aveau o bună coeziune și multă disciplină, în confruntări. Cu toată hotărârea lor de a birui, au fost înfrânți de trupele britanice în repetate rânduri.

Zulușii nu au fost singurii africani care s-au opus britanicilor, în acțiunile acestora de a uni sudul Africii sub stăpânirea lor colonială. Într-o asemenea manieră au procedat și băștinașii xhosa. Conștienți că nu puteau face față unei confruntări în câmp deschis cu trupele străinilor, triburile xhosa s-au retras în munții Amatola și de acolo au purtat un război de gherilă, valorificând avantajele terenului și întreprinzând ambuscade. Între europeni și populația xhosa au existat nouă războaie, de-a lungul a 100 de ani. În cele din urmă triburile xhosa și-au pierdut controlul asupra celei mai mari părți a teritoriului, care a intrat sub stăpânirea britanicilor.

Mahdiștii din Sudan s-au confruntat cu trupele britanice între 1880 și 1899. Ei credeau despre conducătorul lor, Muhammad Ahmad, că este Mahdi-ul, adică liderul îndelung profețit al Islamului și luptau cu fanatism și îndârjire contra oricărei influențe străine de credințele proprii. Din pricina fanatismului lor, atacurile frontale pe care le dădeau mahdiștii erau chiar mai neînfricate decât cele ale zulușilor, renumiți și ei pentru curajul vădit în fața morții. Nici măcar acest fanatism al mahdiștilor n-a putut împiedica înfrângerea lor. Armele moderne și instrucția militară desăvârșită ale britanicilor și-au spus cuvântul și împotriva acestor războinici redutabili. În bătălia de la Omdurman, din 1898, aveau să fie înfrânți de trupe mai puțin numeroase, dar superior înarmate.

La 1879, guvernul egiptean era prielnic mai degrabă europenilor decât populației băștinașe. Puși în fața favorurilor acordate străinilor, naționaliștii egipteni conduși de colonelul Ahmed ‘Urabi au preluat puterea în stat, urmărind să realizeze reforme democratice, să limiteze puterea elitelor implicate în menținerea situației anterioare și să reducă infuența străinilor. Franța nu a intervenit cu hotărâre, deși se afla printre beneficiarii stării de fapt anterioare. Dar britanicii au profitat de faptul că într-o răscoală fuseseră uciși câțiva europeni pentru a efectua o invazie militară în 1882. Scopul real? Protejarea propriilor interese economice. Egiptenii beneficiaseră de armament modern, inclusiv de artilerie, însă n-au putut face față forțelor Imperiului. În urma bătăliei de la Tel-el-Kebir britanicii au preluat controlul țării.

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: www.warhistoryonline.com, wikipedia.org

Imagini: www.warhistoryonline.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină