Ilie Șerbănescu: “Bucureştiul va pierde Ardealul! Îl va pierde în linişte, pe Facebook!”

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare): O problemă pe care agenda prezidenţială n-o va putea ocoli este legată de procesul nerecunoscut public al “reconfigurării” orbitei economice a Ardealului. în spaţiile fără graniţe economice – precum este şi UE – regiunile orbitează economic în mod obiectiv în jurul polilor de putere economică existenţi sau în dezvoltare, indiferent de graniţele politice. Pentru Ardeal, Bucureştiul este cel mai slab pol de putere economică din zonă.
Budapesta şi Viena sunt mult mai puternice şi mult mai aproape. În plus, de ani de zile, Bucureştiul parcă face tot ce este posibil pentru a se depărta de Ardeal, evitând pur şi simplu să construiască o arteră de comunicaţie modernă (autostradă, drum expres) care să treacă munţii fie spre Braşov, fie spre Sibiu. În tot acest timp, Ardealul s-a apropiat de Ungaria/Austria, autostrăzile venind dintr-acolo spre graniţele României şi din Ardeal înaintând spre Vest.
Bucureştiul este tot mai izolat. Investiţiile străine, atâtea câte sunt, se cantonează în Ardeal, nici n-au prea auzit de Moldova sau Oltenia. Iar investiţiile germane se opresc toate la arcul carpatic. Câteva zboruri săptămânal leagă Timişoara sau Clujul de Bucureşti, câteva zeci de zboruri săptămânal leagă aceste oraşe de Budapesta, Viena, Franktfurt. Și politicul urmează până la urmă economicul!
„Desprinderea” politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte. Pe fond n-are vreo importanţă că acest preşedinte este un etnic minoritar. Poate că tocmai acest lucru va fi un impediment în calea „desprinderii”, căci dl. Iohannis va fi „apăsat” oricum de faptul că dacă aşa ceva se întâmplă cumva, s-ar întâmpla pe vremea unui etnic minoritar, deşi Ardealul l-a adus pe domnia sa, prin vot, în fruntea ţării şi nu ştim ce aşteaptă exact Ardealul de la domnia sa!
Poate aşteaptă chiar „desprinderea” de Bucureşti, întrucât teza principală a etnicilor români majoritari din Ardeal, şi nu a altcuiva, este că ei muncesc şi le toacă banii miticii de la Bucureşti! Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri.
După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. Îl va pierde în linişte, pe Facebook!
Un text de Ilie Șerbănescu

Căutați nr 3 al ziarului CERTITUDINEA în toate chioșcurile de ziare din țară și la magazinul LUPUL DACIC din Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
„…Odinioară
era obiceiul în Dacia printr-o lege
consfințită de regii acelui pământ,
când teritoriul se umplea de populație,
ca cei tineri să fie siliți să emigreze din propriile sălașuri;
acest neam se înmulțea peste măsură din acest motiv,
deoarece se uneau cu multe femei, dedați fiind la
desfătări în exces. De aceea tatăl îi alunga de la sine
pe toți fiii adulți în afară de unul pe care îl lăsa în urmă
ca moștenitor al cutumei* sale. Această lege a rămas
neclintită pe timpurile multor regi până când
regele Lothbrocus i-a urmat tatălui său la domnie
despre care s-a declarat că provenea din seminția goților…”
De Anglorum Gentis Origine Disceptatio
Robert Sheringham (1602 – 1678) istoric englez
Acest pasaj poate fi cheia care deschite porti spre istoria adevarata si straveche a neamului romanesc (valah), care istorie la randul ei ne poate face sa intelegem ce ni se intampla astazi si de ce ni se intampla.
Cine vrea sa coroboreze acest pasaj cu diverse pasaje din biblie, de undeva de pe la Facerea, s-ar putea sa obtina cate ceva si sa nu greseasca.
Cineva ar trebui sa traduca De Anglorum Gentis Origine Disceptatio a lui Sheringham!
De fapt sa o publice in romana nu doar sa traduca.
Probabil ca, asta ne asteapta daca tinem cont de tradatorii si alogenii care conduc tara, pardon, Colonia. Pana la urma nici nu trebuie razboi pt asta, caci daca stapanii externi ai Coloniei vor zice: bai mamaligarilor, ia dati voi Transilvania Ungariei, caci trebuie sa faceti o „regionalizare”, cozile lor de topor de la conducerea Romaniei se vor conforma imediat, caci lor intotdeauna le trebuie un cur de lins. Se pare ca, prin laboratoare oculte din afara tarii, ni se pregateste „Romania Mica”, iar pe dulapul Slugannis il vor pune Guvernatorul Transilvaniei, asta pana ce Printzul Charles isi va lua in primire Principatul. Asta in prima faza , pt ca in a doua faza, Rusia ne va lasa cu „Romania si mai Mica” prin anexarea Moldovei romanesti, avand acordul UE, care deja a incheiat cu Rusia , prin sefa Germania, un contract gigantic, privind resursele energetice. Evident ca, noi, romanii vom fi mereu, doar o marfa de schimb intre marile puteri. ASTA I SE INTAMPLA UNUI STAT, CAND O MAFIE DE LA CONDUCEREA LUI, CEDEAZA DELIBERAT TOATE PARGHIILE ACESTUIA : IN DOMENIUL APARARII , POLITICA EXTERNA , FINANTE, ECONOMIE SI RESURSE NATURALE, IN IDEEA CA VOR FI LASATI SI PROTEJATI DE CATRE FORTE EXTERNE IMPORTANTE, SA-SI IA SPAGA “CEA DE TOATE ZILELE”, CARE ESTE PT EI, CA AERUL PE CARE-L RESPIRA!
Desi analiza dlui dr Ilie Serbanescu este far cusurside aceea ati republicat-o si acum, inca nu s-a intamplat ‘evenimentul”.Dar n-avem nici un merit.Cred ca trebuie sa multumim…maghiarilor nationalisti, in lupta cu austriecii”internationaliosti”.Nu se da (inca!)Ardealul Ungariei, pt ca Ungaria a inceput sa fie impotriva Uniunii Sovietice Europene.Si sorosistiinu doresc intarirea unui stat national, cu vande razboinici.Vreau nu vreau incep sa iiiert pe unguri pt maghiarizarea romanilor.maghiarii se opun kalergizarii, multor romani le place.Nu cred ca maghiarii sa aibe un ‘USM”(USU) in Parlamentul de la Budapest, votat de cetateni maghiari.