Iată cum arată imaginile complete ale straniilor statui din Insula Paştelui

Capetele de piatră de proporţii monumentale, care au devenit simboluri ale acestei mici insule din Oceanul Pacific, sunt cunoscute în întreaga lume, însă foarte puţini arheologi bănuiau ce anume era îngropat la baza lor.
Arheologii au cercetat amănunţit un număr de 887 astfel de statui, cunoscute sub numele de Moai dintr-un total de peste 1.000. Majoritatea acestora au fost sculptate din roci vulcanice, undeva între anii 1100 şi 1680. Deşi insula a devenit în prezent o importantă destinaţie turistică regională, însăşi dimensiunea colosală a statuilor le-a pus la adăpost faţă de hoţii de artefacte arheologice. De mai mulţi ani de zile, cercetătorii au bănuit că statuile Moai conţineau mai mult decât capetele lor atât de caracteristice. Începând cu luna mai a anului 2012, cercetătorii s-au apucat să excaveze la baza statuilor, iar surprinderea lor a fost una de proporţii.
„Există aproximativ 150 de statui îngropate până la nivelul umerilor, iar acestea sunt cele mai faimoase şi fotografiate din tot ansamblul statuar de aici, iar timp de mulţi ani, oamenii care le-au văzut au presupus că acestea reprezintă doar sculpturi de capete”, susţine Jo Anne Van Tilburg, director în cadrul Easter Island Statue Project. Jo Anne Van Tilburg a fotografiat în premieră în anul 2010 trupurile complete a două statui îngropate până la nivelul gâtului. Fotografile publicate pe Internet au suscitat atunci atât de mult interes încât în anul 2012, site-ul Easter Island Statue Project a căzut după ce a primit la un moment dat peste 3 milioane de accesări din întreaga lume.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Fabulos! Chiar nu ma asteptam sa vad asa ceva. Ce grutate are un asemenea colos de piatra, cum a fost sculptat si de ce a fost ingropat?
interesant…astept noutati in domeniu.
Eu cred că aceste statui 887 la număr reprezintă mărturia și copia fidelă a celor ce au locuit în acea zonă în urmă cu foarte mulți ani …pun pariu că sunt statui si sub nivelul apei ceea ce ar putea însemna multe lucruri…ni se spală creierul cu datarea lor de 1200 de ani, mai pun un pariu că datarea lor este mai mare sau egală cu Stonehenge, un alt lucru interesant e că mai există un moai rătăcit printr-o insulă în Indonezia, iar dacă stau să mă gândesc cine și cum a fost plasat ăla acolo…Deja începe să mă doară capul.
Iar eu cred ca aceste statui nu au fost amplasate doar asa pe aceasta insula. Eu credca exacavand in continuare, in jurul acestor statui exista si un asezamant/oras.
Nici nu te-ai fi gândit că sunt sculpturi de mărimea unui om, dar întrebarea: de ce și cum au fost îngropate? Ai zice că o erupție vulcanică a făcut ca lava să ascundă restrul trupului,dar în jur nu-i sol vulcanic. Așadar? Migăloasă, tenace munca acelor arheologi! Cinste lor pentru descoperirea și scoaterea la lumină a acestor statuii în întregime.