Cunoaste lumea

Noutăți

Hotelul care se întinde pe două țări. În cel de-al doilea război mondial naziștii l-au putut ocupa doar pe jumătate, din cauza graniței care îl desparte în două

  •  
  •  
  •  

Hotelul Arbez este un mic hotel de doar două stele, situat în orașul de graniță La Cure, Elveția. Potrivit turiștilor care i-au trecut pragul, hotelul este frumos și confortabil. Este construit în secolul al XIX-lea, în stil alpin, cu grinzi de lemn. Este un loc popular de odihnă pentru schiorii veniți în zonă. Hotelul este unul ca oricare altul, cu excepția unui mic detaliu – este situat exact la granița dintre Franța și Elveția și este probabil singurul hotel de pe această planetă care se întinde pe două țări. Sala de mese, bucătăria, holurile, dar și mai multe camere sunt traversate de granița internațională dintre cele două state.

În anul 1862, guvernele elvețian și francez au fost de acord cu o modificare a frontierei în regiunea Valea Dappes. Tratatul a fost semnat la 8 decembrie 1862. Textul tratatului prevedea ca nicio clădire existentă în momentul ratificării să nu fie afectată de modificarea frontierei. Atunci când tratatul a fost ratificat de guvernul elvețian, această clădirea cu trei etaje era deja în picioare și astfel nu era afectată de noua frontieră. Proprietarul a deschis un bar de partea franceză și un magazin în cea elvețiană. Magazinul a fost deschis până în 1921, când Jules-Jean Arbeze a cumpărat clădirea și a transformat-o în hotelul Franco-Suisse.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Franța a fost ocupată de Germania nazistă, în timp ce Elveția a rămas neutră. Soldații germani intrau în hotel, dar numai în partea situată pe teritoriul francez. Deci, etajele superioare au devenit un refugiu pentru fugari și rezistență.

arbez-hotel-4[3] arbez-hotel-3[6] arbez-hotel-6[7] arbez-hotel-8[3]
sursa: http://www.amusingplanet.com/2012/03/hotel-arbez-franco-suisse-located-half.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii