Hanul Galben  

Uitate de timp, vechile hanuri bucureștene nu-și mai așteaptă demult oaspeții, căci odată dărâmate, au luat cu ele întreaga lor lume, cu tot farmecul vieții negustorești și pitorescul curților adăpostite de ziduri groase.

Despre Hanul Galben istoricii amintesc că a fost construit la începutul secolului XIX de clucerul Preda Săulescu, la intersecția bulevardului Banu Manta cu strada Dr. Felix, un loc destul de bine ales, căci făcea legătura cu drumul Târgoviștei, pe unde treceau zilnic cei care își vindeau produsele la oraș și care nu de puține ori, istoviți de oboseală, înoptau la han, plătind hangiului pentru adăpost și masă din marfa vândută.

Hanul apare în imaginele vremii ca o construcție solidă, înaltă, cu etaj, despre care se spune că era vopsită în galben, de unde îi provine și numele. La parter, oaspeții aveau la dispoziție patru camere, iar la etaj se aflau alte cinci încăperi.

De asemenea, în curtea hanului, destul de întinsă de altfel, se aflau două șoproane mari cu uși ferecate în care aveau loc patru trăsuri și un grajd ce putea adăposti zece perechi de cai.

După moartea clucerului Preda nu se știe exact ce s-a întâmplat cu hanul, dacă moștenitorii acestuia l-au vândut sau nu, însă pe la 1870 aparținea unui anume Cristea, iar de la acesta, a trecut în proprietatea bisericii Sf. Vineri-Nouă.

Cât timpul a stat în administrarea bisericii iarăși nu se cunoaște; cert este că în secolul al XX-lea începe să fie cunoscut ca un loc rău famat, din cauza pungașilor și hoților ce obișnuiau să atace și să jefuiască noaptea trecătorii, profitând de lipsa iluminatului stradal.

Imaginea împrejurimii hanului era, de asemenea, dezolantă. Locuitorii mahalalei Filantropia umblau desculți, îmbrăcați murdar, cu fețele înăsprite de mizerie, iar casele le erau mici, strâmte, cu pereții dărăpănați de ploi și înconjurate de gunoaie

Mulți artiști de atunci au văzut însă în acest loc o sursă de inspirație. Ștefan Luchian a locuit vreme de doi ani peste drum de Hanul Galben, timp în care a imortalizat cu marele său talent locurile și personajele cele mai interesante.

Printre picturile inspirate din această mahala se află portretul lui „Moș Nicolae”, pastelul „Ghereta din Filantropia” sau acuarela „Puțul din strada Clucerului”, în toate aceste lucrări expunând într-un mod de-a dreptul impresionant plinătatea vieții.

Hanul Galben își încheie povestea în 1985, când din ordinul lui Nicolae Ceaușescu a fost demolat, în ciuda numeroaselor rugăminți de a fi păstrat, adresate prin intermediul memoriilor sau articolelor de presă.

Text: Andreea Mâniceanu 

Sursă documentară: „Istoricul hanurilor bucureștene” – George Potra

Foto: Hanul Galben, 1935

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină