Guma de mestecat, un obicei din antichitate!

Guma de mestecat în multe forme a existat încă din perioada neolitică. Gumă de mestecat veche de 5.000 de ani, făcută din gudron de scoarță de mesteacăn, cu amprente de dinți, a fost găsită în Kierikki, Finlanda.

Se crede că gudronul are proprietăți antiseptice și alte beneficii medicinale. Este similar din punct de vedere chimic cu gudronul de petrol și este în acest fel diferit de majoritatea celorlalte gume timpurii.

Mayașii și aztecii au fost primii care au exploatat proprietățile pozitive ale gumei; au folosit chicle, o gumă naturală de copac, ca bază pentru fabricarea unei substanțe asemănătoare gumei și pentru a lipi obiectele împreună în utilizarea de zi cu zi.

Forme de gumă de mestecat au fost folosite și în Grecia Antică. Grecii antici mestecau gumă de mastic, făcută din rășina arborelui de mastic.

Guma de mastic, precum gudronul de scoarță de mesteacăn, are proprietăți antiseptice și se crede că a fost folosită pentru a menține sănătatea orală.

Atât chicle, cât și mastic sunt rășini de copac. Multe alte culturi au mestecat substanțe asemănătoare gumei, obținute din plante, ierburi și rășini.

Deși guma de mestecat poate fi urmărită în civilizațiile din întreaga lume, modernizarea și comercializarea acestui produs a avut loc în principal în Statele Unite.

Indienii americani mestecau rășină făcută din seva de molid. Coloniștii din New England au preluat această practică, iar în 1848, John B. Curtis a dezvoltat și vândut prima gumă de mestecat comercială numită The State of Maine Pure Spruce Gum.

În felul acesta, Occidentul industrializat, uitând de gumele de copac, a redescoperit guma de mestecat prin primii americani.

În jurul anului 1850, a fost dezvoltată o gumă făcută din ceară de parafină, care este un produs petrolier, care a depășit în curând guma de molid în popularitate.

Pentru a îndulci aceste gume timpurii, mestecatorul folosea adesea o farfurie cu zahăr pudră, în care înmuiau în mod repetat guma pentru a menține dulceața. William Semple a depus un brevet timpuriu privind guma de mestecat, numărul de brevet 98.304, la 28 decembrie 1869.

Prima gumă de mestecat cu aromă a fost creată în anii 1860 de John Colgan, un farmacist din Louisville, Kentucky, SUA.

Colgan a creat mici bețișoare de gumă de mestecat aromată pe care le-a numit „Taffy Tolu”. De asemenea, Colgan a condus calea în producția și ambalarea gumei de mestecat pe bază de chicle, derivată din Manilkara chicle, un copac tropical veșnic verde.

Guma de mestecat modernă a fost dezvoltată pentru prima dată în anii 1860, când chicle a fost adus din Mexic de către fostul președinte, generalul Antonio Lopez de Santa Anna, la New York, unde i-a dat-o lui Thomas Adams pentru a fi folosit ca înlocuitor al cauciucului.

Chicle nu a reușit ca înlocuitor pentru cauciuc, ci ca gumă, care a fost tăiată în benzi și comercializată ca gumă de mestecat în 1871. Black Jack (1884), care este aromat cu lemn dulce, Chiclets (1899) și Guma de mentă Wrigley au fost gume populare timpurii care au dominat rapid piața și sunt comercializate încă în prezent.

Guma de mestecat a câștigat popularitate la nivel mondial prin intermediul americanilor  în al Doilea Război Mondial, cărora li sa furnizat gumă de mestecat ca rație și o comercializau cu localnicii.

Gumele sintetice au fost introduse pentru prima dată în SUA după ce chicle nu a mai satisfăcut nevoile de a face gumă de mestecat bună.

Până în anii 1960, producătorii americani au trecut la cauciuc sintetic pe bază de butadienă, deoarece era mai ieftin de fabricat.

În Statele Unite, guma de mestecat a cunoscut o scădere a popularității la începutul secolului 21, deoarece și-a pierdut asocierea cu contracultura și rebeliunea adolescenților. Alții au dat vina pe smartphone-urile care reduc achizițiile impulsive la casă.

Foto wikipedia

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină