Cunoaste lumea

Noutăți

Gravitația nu este influențată de mecanica cuantică. Cel puțin asta susțin fizicienii. Despre enigmele Universului…

  •  
  •  
  •  

Tot ce se întâmplă în Univers este influențat de legile gravitației, gravitația fiind responsabilă de faptul că planetele orbitează în jurul stelelor, stelele orbitează în jurul găurilor negre, iar noi, oamenii, nu cădem de pe această planetă. Deși tot Universul pare a fi guvernat de această forță, nu s-a găsit, cel puțin până acum, o legătură între gravitație și mecanica cuantică. Fizica, așa cum o cunoaștem noi astăzi, explică, sau mai bine zis încearcă să explice formarea Universului prin două teorii: 1)Prima, prin intermediul fizicii clasice, care încorporează toate cercetările din secolul trecut și descrie comportamentul a tot ceea ce găsim în Univers, de la planete, stele și chiar oameni; 2) A două, prin intermediul mecanicii cuantice, care încearcă să explice comportamentul ciudat al celor mai mici particule din Univers, precum fotonii, electronii sau bosonul Higgs.

Fizicienii doresc să unească cele două teorii pentru a crea o ” teorie a întregului”, ce ar fi capabilă să ne explice tot ceea ce observăm în Univers, de la fotoni și până la planete, însă acest lucru pare imposibil, cel puțin în prezent. Oamenii de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Wuhan, China, au încercat să găsească dovezi ale conectivității fizicii clasice și cuantice, însă fără prea mare succes.

Potrivit teoriei relativității, teoria definitorie a fizicii clasice, influența gravitației este identică pentru toate obiectele. Acest lucru este cunoscut sub numele de principiul de echivalență și, practic, înseamnă că datorită gravitației obiectele cu exact aceeași masă vor urma traiectorii identice în cazul în care acestea se află în cădere liberă în interiorul unui vid .

Însă, în cazul în care există o legătură între mecanica cuantică și cea clasică, la un anumit nivel, gravitația ar trebui să acționeze puțin diferit, în funcție de spinul cuantic. În mecanica cuantică, se numește spin momentul cinetic intrinsec al unei particule. Dacă am putea găsi o mică influență a sa asupra gravitației, atunci ar fi incredibil de promițătoare perspectiva creării unei teorii unitare a Universului…

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Gravitația nu este influențată de mecanica cuantică. Cel puțin asta susțin fizicienii. Despre enigmele Universului…

  1. Totul s-ar rezuma la ,,omisiune”.Pui intr-un borcan un fluid si torni cu grija in el un fluid cu o anumita densitate care nu se dizolva.Se vor forma picaturi.(fluidul universal,eterul.)Dupa un timp picaturile se unesc atrase una de cealalta sau impinse de unele forte care tind sa echilibreze fluidul inainte de turnarea celuilat in el(gravitatia ar fi putea determinata de o sumare de forte care ar echilibra un sistem).Daca in fluidul din borcan am turna fluide care ar forma pelicule pe diferite nivele si am turna din nou acelasi fluid se vor forma picaturi,unele vor traversa membranele altele vor fi retinute la diferite nivele(sa zicem, teoria branelor).Dar dupa un timp totul va fi amestecat ,insa daca as putea aplica din diferite puncte cimpuri electrice cu intesitati anume(cimp si cuante)probabil echilibrul se va mentine si voi observa chiar o anumita miscare.Toate teoriile nu s-ar exclude ci completa.Toate aceste lucruri au incercat sa fie calculate de Einstein&co.Insa ei au intrat in borcan,pentru ca exista o omisiune mare;borcanul si eu!Bine,este o traznaie,insa eu am turnat fluide si aplicat cimpurile electrice in borcanIntrebarea corecta privind competenta si apartenenta ar fi:Cui?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii