Gral. Dr. MIRCEA CHELARU: Principiul națiunii și criza eterogenității

În spaţiul Europei răsăritene, raportarea naţiunii s-a făcut cel mai adesea la o localizare spaţio – temporală, în cele mai multe dintre situaţii găsind aici formularea de neam.

În această parte de lume, voinţa imperiilor mari a amestecat neamurile prin transmutări sau colonizări. Apoi au fost migraţiile interioare într-un spaţiu de transhumanţă naturală, făcând o lume foarte divers colorată din punct de vedere etnic.

În toată această parte de lume fiecare naţiune se confruntă cu „criza” eterogenităţii. De aceea vom găsi mai peste tot apelul fiecărei părţi la reclădirea solidarităţii naturale a neamului dispersat.

Este demnă de citat afirmaţia lui Nicolae Iorga, prin care naţiunea nu este tratată din perspectiva caracterului material întrucât, spunea el, „nu suntem laolaltă pentru că este pentru toţi acelaşi regim vamal, aceeaşi administraţie, aceleaşi împrejurări de zi cu zi, ci pentru că acelaşi suflet  ne însufleţeşte pe toţi”.

Nicolae Iorga pune accent pe identitatea culturală şi cultura naţională care sunt mai presus de revelaţiile oportuniste ale politicului. Naţiunile sunt făuritoare de istorie, deci ele sunt creatoare de instituţii. „Nu naţiunea noastră a fost creată de stat – spunea Iorga – ci statul este o creaţie a naţiunii”. Este ideea supremă a vremii sale. Da, spunem noi, foarte adevărată.

Statul a apărut, aşa după cum vom încerca mai târziu să explicăm, ca o necesitate a condiţiilor istorice ale dezvoltării societăţilor tot mai conştiente de valorile pe care le au şi pe care trebuie să le apere.

Statul este privit ca mijloc şi nu ca scop pentru afirmarea emancipată a popoarelor. Momentul apariţiei lor şi specificul de manifestare a funcţiilor statale sunt probleme ale diversităţii istorice dar, pe fond, sensul determinării rămâne acelaşi.

Factorii culturali şi spirituali predominanţi sunt cei care au creat naţiunea, nicidecum  cei economici şi administrativi. Poate tocmai de aceea naţiunile est-europene, mai ales acelea de la intersecţia marilor imperii, sunt atât de îndărătnice în a-şi apăra tradiţiile şi identitatea.

Poate tocmai de aceea Dimitrie Gusti a afirmat că „naţiunea reprezintă singura realitate care cuprinde umanitatea adevărată, deaorece însumează toate eforturile creatoare ale indivizilor”.

Naţiunea este o creaţie voluntară dar, în acelaşi timp, obiectivă şi necesară pentru că, spunea Dimitrie Gusti în „Sociologia naţiunii şi a războiului”, „spre deosebire de popor, este o comunitate etnică naturală, care se realizează printr-un efort de fiecare clipă, prin voinţa lui de a fi şi de a lupta, o voinţă conştientă de scopurile pe care le urmăreşte, stăpână pe mijloacele ei de acţiune, capabilă de creaţiuni vaste şi orientată spre perspective întinse”.

Și tot Dimitrie Gusti spunea că naţiunea „nu poate fi desfăcută de substratul ei etnic, de populaţia care o compune, de trăsăturile ei rasiale specifice, de masa ereditară de însuşiri fizice şi psihice care nu-i aparţin decât ei ”. Subscriu şi sunt de acord cu acest adevăr, doar că nici aceste aspecte nu trebuiesc absolutizate.

Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART

Ne sunt cunoscute cazuri în care, apartenente la aspiraţiile supreme ale majorităţii unei naţiuni, sunt personaje luminate şi loiale de alte etnii, care depăşesc cu mult implicarea băştinaşului autohton. Ca să nu aducem în discuţie abandonul sau trădarea la care se dedau conaţionali degeneraţi de vicii şi corupţie.

Precursor al multora dintre ideile sec. XX la români, şi nu numai, Mihai Eminescu a făcut, prin publicistica sa, un uriaş dicţionar al conceptelor-embrion de o mare putere vizionară.

Principiul naţiunii este „fundamental şi nestrămutat, pentru că numai el poate sta la temelia statului modern. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de a mai fi românesc atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui„.

Eminescu sancţionează inexorabil veleitarismul politic care maculează esenţa naţiunii.

„Nu sunteţi dumneavoastră naţiunea, neci unii, neci alţii, neci măcar toţi la un loc, neci măcar generaţiunea toată, căci naţiunea are zeci şi iarăşi zeci de generaţiuni. Dumneavoastră puteţi fi o generaţiune, un fragment – drept să vă spui, cam mizerabil şi cam putred – al acestui corp ce trăieşte zeci de secoli: naţiunea”.

Ideea este foarte apropiată lui J.G. Fichte care, prin remarcabilul său „Discurs către Naţiunea Germană” (ibd), avea să genereze modelul mesianic, dar şi interpretarea organicistă.

Naţiunea, în acest caz, precede şi urmează, produce şi se regenerează, prin indivizii săi pe care îi scoate din izolare şi-i pune împreună ca într-un organism cu distribuţie exactă între organele sale.

Implicarea ideologiilor în abordarea conceptului de naţiune nu putea să scape nici socialismului care interpretează naţiunea în funcţie de anumite evoluţii politice, lansând ideea că populaţiile cuprinse în interiorul frontierelor trasate după pacea din 1947 aparţin naţiunilor socialiste.

Conform acestor interpretări, acest tip de naţiune este superior naţiunii burgheze, întrucât se caracterizează prin omogenitatea socială şi comunitate de interese şi aspiraţii fundamentale ale clasei muncitoare, ţărănimii şi intelectualităţii.

Eşecul acestui concept  inventat a fost sesizat chiar de ideologii vremii, încercând să intervină reparatoriu cu noi sintagme cum ar fi „naţiune în socialism”, „naţiune nouă”, „naţiune cu trăsături socialiste” ş.a.

Nu ar fi exclus să asistăm la alte asemenea „noutăţi” de valoare cum ar fi „naţiunea de tip tranzitoriu”, „naţiunea reformată” sau „naţiunea de tip social democrat”.

O abordare care, după cum am insistat în parcursul acestor din urmă rânduri, produce o hidoşenie greu de surprins, în raţionamentul corect ştiinţific. Spun „corect ştiinţific” pentru că, avertizez, nici ştiinţa, cu toate rigorile sale de clasificare, nu a scăpat de malformaţii ideologice grave.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină