Cunoaste lumea

Noutăți

Gigantul de pe malul râului Potomac

  •  
  •  
  •  

„Trezirea” (The Awakening) este statuia unui gigant (un ansamblu statuar) care se intinde pe o suprafaţă de 21 m. Ansamblul este format din cinci bucăți separate de aluminiu, îngropate în pământ, dând impresia unui gigant aflat în dificultatea de a se desprinde de la sol, sau lupta sa împotriva înecului. Mâna stângă și piciorul drept se văd parţial, în timp ce piciorul stâng îndoit, si brațul drept ridicat, sunt cu mult deasupra solului.

01121_0010046179
Statuia a fost creată de  Seward Johnson, Jr. în 1980, ca parte a celei de-a 11-a Conferinţe Anuale de Sculptură din oraşul Washingtom DC, proiectată inițial pentru zona Hains Point din parcul râului Potomac (East Potomac Park din Washington, DC). Hains Point a fost desemnat de către Congres drept locul ideal pentru amenajarea unei grădini naţionale dedicate Păcii (proiect iniţiat în 1987). Grădina nu a fost construită nici până în prezent. Prin urmare, a avut loc vânzare sculpturii de către proprietarul său, The Sculpture Foundation. Milton Peterson a cumpărat sculptura în 2007, cu suma de $ 750.000 de dolari, pentru a o amplasa în noua sa zonă de agrement şi locuinţe de la National Harbor din statul Maryland, nu departe de capitala americană. La noua destinaţie, sculptura a fost instalată pe o plajă special construită de-a lungul râului Potomac.

Vizitatorii care aleg să vină cu barca sau vaporaşul la National Harbor sunt întâmpinaţi de acest „gigant”, familiar pentru majoritatea locuitorilor regiunii Washington, DC. Sculptura a devenit rapid un loc preferat pentru copii, locul ideal unde se pot cățăra și alerga.

2619047003_718d45302a_b

8296441967_56ccf5e2a2
Sculptorul Seward Johnson Jr. a creat o copie a gigantului şi pentru oraşul Chesterfield din statul Missouri în octombrie 2009.

2cm615Sculptorul Seward Johnson Jr. în atelierul său.

Artistul american este nepotul lui Robert Wood Johnson I (cofondator al companiei Johnson & Johnson) și nepotul colonelului Thomas Melville Dill din Bermuda. Este cel mai bine cunoscut pentru statuile sale din bronz, sau aluminiu, în mărime naturală, piese turnate cu ajutorul unor tehnicieni cu care artistul colaboreaza.

A înfiinţat „The Sculpture Foundation”, ” Johnson Atelier Technical Institute of Sculpture”, „Grounds For Sculpture”. Este fost preşedinte al „International Sculpture Center” şi fostul președinte al unei instituții de cercetare oceanografică în Florida, fondată de tatăl său. Ca editor al unei reviste de știință, Johnson și soția sa au finanțat construirea Teatrului Joyce și Seward Johnson pentru teatrul  „Theater for the New City”, un teatru în afara Broadway-ului, în New York.

„Îmi folosesc arta pentru a vă convinge de ceva ce nu este real.” Seward Johnson Jr.

traducere şi adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: nationalharbor.com, tfaoi.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii