GENOCIDUL COMUNIST – Crimele oribile ale lui Ceaușescu împotriva țăranilor. Securitatea devine mai puternică decât Partidul…

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

În timp ce procesele contra studenţilor continuau iar Ion Iliescu începuse „curăţenia”, dând pe studenţi afara din facultăţi, Nicolae Ceausescu, „copilul de casă ” al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, ales în Biroul Politic al C.C. şi însărci­nat cu problema agriculturii, a plecat pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata după el.

După ce l-a lăsat pe Drăgici în Tulcea să-i „liniştească” pe ţărani, „copilul minune” al partidului a tre­cut Dunărea îndreptându-se spre cotul Carpaţilor. A tras cu tunul la Suraia şi a auzit de un sat prăpădit, Nămoloasa, unde ţăranii erau, nu săraci, ci foarte săraci, trăind din împletitu1 rogojinilor de papură şi al coşurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului. Pentru el, ajuns general, nu era de înţeles de ce aceşti sărăntoci nu vor să se înscrie în colectiv.

Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache şi nevoit sa facă calea întoarsă. Nu s-a dat bătut.

A ordonat înconjurarea satului cu armata şi a convocat pe ţărani să vină la strunga satului în ziua de Joi, 4 decembrie 1957. Oamenii s-au dus în aşteptarea preşedintelui Sfatului popular (Mihai Mocăniță) şi a secretarului comitetului de partid (Ciocâltău).

Dar cel care a a dat ordin să se tragă cu mitralierele în cei vreo 200 de săteni a fost căpitanul Ionescu. Au fost seceraţi: Arcan Ion (14 ani), Crăciun Dumitru (28 de ani), Crăciun Toader (49 de ani), Crăciun Stroie (31 de ani), Dimofte Aurel (29 de ani), Marin Dumitru (49 de ani), Mihai Marin (42 de ani), Radu Dana (28 de ani).

Năvălind în sat, au împuşcat în clopotniţă pe Cristea Enuţ, care trăgea clopotele anunţând pericolul abătut peste sat. Printre răniţi, în număr de 27, au fost: Crăciun Domnica, Cristea Gheorghe, Cristea Maria, Cristea Stan, Cristea Apostol, Dobre Marin, Haralambie Ionel, Popa Ionel, Toia Ionel.

Arestările au fost cu zecile. Târziu în noapte, în timp ce oamenii lui Aramă de la Galaţi făceau o aşa zisă anchetă, a apărut Ceauşescu, ordonând să nu plece până nu scot tot adevărul, iar răni­ţii, după vindecare, să fie duşi la anchetă şi nimeni să nu scape nevinovat. După sângele vărsat, după torturile îngrozitoare (pe unii lăsându-i infirmi pe viață) au căzut şi sute de ani de condamnare pe capetele acestor bieţi ţărani.

La Comitetul Central a avut loc o şedinţă la care au participat Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu şi Drăghici Alexan­dru, ședință în care s-a discutat masacrul de la Vadul Roşca. Justificarea lui Ceauşescu a fost de „legitimă apărare”, fiind în pericol de a fi lichidat de ţărani. Minciuni şi iar minciuni, debitate de conducerea de partid.

Pe 3 aprilie 1958,Gheorghiu Dej, nemulţumit de ritmul colectivi­zării, a ordonat ascuţirea represiunii contra ţărănimii.

Ţăranii, ca la comandă, din nou s-au ridicat împotriva securităţii, refuzând înscrierea în colective. Satele din Tulcea, Galaţi, Brăila, Râmnicul Sărat şi-au aparat cu dârzenie dreptul la proprietate, suferind crunte represalii, dar refuzând înscrierea.

Aproape ca n-a existat sat de unde sa nu fie ridicaţi ţărani şi duşi la munca de exterminare din Delta şi Balta Dunării: Răstoaca, Vânători (Vrancea), Mihai Kogalniceanu, Meidanchioi (Tulcea), Măcin, Pisica, Isaccea, Hângulești, Luncavița, Vânători, Cuza-Vodă, Frumuşiţa (Galaţi), Amara (Râmnicul Sărat), Gănești, Găgeşti( Bârlad).

Mai spre Nord s-au ridicat și comunele Mitoc (Suceava), Crivești (Paşcani ), Focuri (Tg. Frumos).

Anul 1959 a excelat prin revoltele din Oltenia: Cerat-Segarcea, Măceşul de Sus, Vânători-Cujmir, Gârla Mare, Ţandăra, Sălcuţa, Cetate, Ciupercenii Noi, Lipov-Pleniţa, Piscu Vechi, Gângiova, Catane, Siliştea Crucii, Cioroiaşi, Bârca, Urzicuţa, Sadova, Dăbuleni. Răzmeriţele au urcat şi pe valea Gilortului, Amaradiei, Olteţului.

Și în Transilvania au fost represalii împotriva ţăranilor. Dacă aruncam o privire asupra Hunedoarei, aflam de tortura ţăranilor din comunele Șibot, Aurel Vlaicu, Vinerea, Cugir, Balomir, Cioara…

Aici s-au făcut şi înscenări ale securităţii. Una, care a îngrozit satele, s-a petrecut în comuna Boiu, de unde a fost arestat Popa Gheorghe. Securitatea i-a dat numele unor ţărani fruntaşi pe care să-i adune la el acasă, ca să-i găsească acolo. Ţăranul, ajuns liber acasă, a preferat să se arunce în fântână decât să poarte o ruşine toată viaţa.

Securitatea nu s-a dat în lături nici de la răpirea românilor din străinătate şi aducerea lor, prin Berlinul răsăritean, pentru a fi judecați, torturaţi şi omorâţi.

Printre cazuri se număra: Mogoş Constanţa (născută Olariu), care, la 27 august 1951, a fost răpită din Berlin și adusă în ţară şi condamnată la 8 ani închisoare.

Beldeanu Oliviu-Puiu a fost și el răpit, în 1957, de colonelul Moiș Aurel, adus la Bucureşti, condamnat la moarte şi executat în 1959 la Jilava.

Decei Aurel, secretar de presă la le­gaţia româna din Istanbul (om de ştiinţă renumit), care refuzase să revină în ţară în 1947, a fost răpit de agentul „George”, împreuna cu ofiţerul de securitate Vasile Turcu. Torturat de securitatea din Bucureşti, i s-a înscenat un proces de înaltă trădare şi condamnat la moarte în 1959; i s-a comutat pedeapsa în M.S.V. şi a fost elibe­rat prin graţiere în 1964.

Tot în anul 1959 au fost executaţi 12 eroi din munţii Muscelului, ultimul grup de rezistenţă împotriva comunismului, creat în 1949 de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. În 1959 pe 20 Mai au fost arestaţi, prin trădarea lui Gr. Poinăreanu, consătean şi fost coleg. În jurul acestui grup de rezistenţă au început arestările încă din 1949.

Au fost arestate mai multe sute de ţărani, torturaţi pentru sprijinirea partizanilor, iar alţii, peste o sută, au fost con­damnaţi. Tuturor  le-au fost confiscate absolut toate bunurile, pe care regimul şi le-a însuşit. N-au mai fost restituite niciodată.

Perioada 1958-1959 a fost tot atât de sângeroasă ca și cea din 1948-1954, represiunea răsfrângându-se asupra tineretului, ţăranilor şi intelectualilor.

Numai în 1958 Alexandru Drăghici se lăuda că descoperise 180 de organi­zaţii subversive (adică le înscenase pe bază de date inventate, smulse prin torturi celor arestaţi), iar Gheorghiu-Dej anunţa că lupta de clasă n-a dispărut.

Securitatea devenea mai puternică decât partidul, care nu se mai putea impune prin mijloace politico-ideologice. A trecut la măsuri coercitive, deformând realitatea în sintezele ce le înainta partidului şi trecând la interceptarea convorbiri­lor telefonice chiar ale membrilor de partid.

S-a dispus supravegherea strictă a foştilor membri ai parti­delor vechi, a elementelor duşmănoase de la sate. În acest scop au pregătit agenți pe care i-au infiltrat în străinătate, dând dispoziţii ministerului de externe să strân­gă în jurul ambasadelor pe românii ce erau plecaţi sau care vor pleca, ducând cu ei o munca de culturalizare şi informare.

Aceste măsuri de „apărare” a României aveau loc în timp ce se de­clanşase conflictul chino-rusesc izbucnit pe 20 iunie 1959, când chinezii au demis un general pro-sovietic, determinându-l pe Hrusciov să-şi recheme o mie de consilieri economici şi militari_. Nu peste mult timp, conducătorul Kremlinului va fi acuzat de oportunism.

Articol de CICERONE Ionițoiu

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină