Cunoaste lumea

Noutăți

Generaţia Z, foarte precaută în fața riscurilor

  •  
  •  
  •  

Generaţia Z – cei născuți între 2005 și 2010 – este considerată „a celor sensibili”, pentru concentrarea pe problemele sociale, viaţa sănătoasă şi consumul mai redus de alcool, relatează The Guardian.

Specialiștii afirmă că, spre deosebire de generațiile anterioare, reprezentanții acestei generații sunt foarte precauți în fața riscurilor.

Potrivit experţilor în sănătate mintală, mulţi tineri aleg din ce în ce mai mult să rămână într-o zonă de confort a unei reţele mici de prieteni cu gânduri similare, în care o mare parte din activitatea lor socială este virtuală.

Deşi acest lucru le poate oferi mai mult control asupra anumitor aspecte ale vieţii lor, poate duce şi la anxietate socială atunci când trebuie să interacţioneze cu oamenii offline, au adăugat experţii.

Natalie Phillips, psihoterapeut care lucrează cu copii şi tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 25 de ani, susține că se manifestă „o creştere disproporţionată a referinţelor pentru anxietate socială, anxietate profesională, încredere generală în sine şi probleme de relaţie pentru această generaţie atunci când se confruntă cu realitatea de a fi într-un birou, de a fi într-un club de noapte, de a fi într-un pub sau de a fi la o întâlnire”.

Un studiu publicat în British Journal of Sociology a arătat că cei din Generaţia Z susţin că beau mai puţin alcool decât părinţii lor, deoarece se simt sub presiunea de a performa academic, sunt mai conştienţi de sănătate şi nu vor să-şi piardă controlul.

Această tendinţă de a socializa mai puțin a fost exacerbată de pandemie, ceea ce a dus la un număr mai mare de tineri care lucrează de la distanţă şi socializează mai rar.

Studiul a mai constatat că 70% dintre tinerii chestionaţi declară că se simt supuşi unei presiuni mai mari decât părinţii lor pentru a obţine rezultate bune la învăţătură şi pentru a avea o carieră de succes, ceea ce le lasă mai puţin timp pentru distracţii.

Sursa: www.uzp.org.ro

Foto: pixabay.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii